Șeful de la Inspecția Rutieră Cluj, acuzat că administra firma de transporturi a socrului / Acesta ar fi luat mită doi miei pentru a numi în funcție un șef de inspectorat județean

Șeful de la Inspecția Rutieră Cluj, acuzat că administra firma de transporturi a socrului / Acesta ar fi luat mită doi miei pentru a numi în funcție un șef de inspectorat județean
Sursa foto: Pixabay

Bogdan Durlea, șeful Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în 5 octombrie pentru luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia și folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Acesta ar fi luat mită doi miei pentru a numi în funcție un șef de inspectorat județean.

Șeful de la Inspecția Rutieră Cluj administra firma de transporturi a socrului

Bogdan Durlea este acuzat că, deși avea atribuții de control asupra firmelor de transporturi, el administra compania de transporturi a socrului său, potrivit Adevarul.ro.

Instanța a explicat faptul că în calitate de inspector șef al Inspectoratului Teritorial 4 (IT 4), Durlea a numit un inspector coordonator într-unul dintre județele subordonate de la care ar fi primit șpagă doi miei. Bogdan Durlea avea în subordine județele Cluj, Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

De asemenea, magistrații subliniază că funcția de inspector coordonator județean la ISCTR este foarte importantă, deoarece acesta stabileşte zonele în care vor acţiona inspectorii, componenţa echipajelor, firmele care vor fi controlate etc.

În acest context apare și o altă infracțiune de care este acuzat Durlea, anume că ar fi transmis informaţii privind controalele ITRSV către diferite firme de transporturi, în scopul obţinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Aceste informații au o valoare foarte mare pentru firmele din domeniu, având în vedere că, subliniază instanța, inspectorii ISCTR pot aplica de la amenzi care se pot ridica la suma de 12.000 lei pentru o singură abatere, până la retragerea licenţei de funcţionare.

Durlea mai e acuzat că deși era șeful instituției care ar trebui să controleze firmele de transport din regiune, el efectua activități ce țin de administrarea unei firme de transport. Mai exact este vorba despre compania care aparține socrului său, Nuțu Fonta.

Tags: