Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS) a transmis, joi dimineață, că un cutremur cu magnitudinea 6,1 a avut loc în regiunea indoneziană a insulei Timor, informează apnews.com.
Potrivit USGS, seismul s-a produs la adâncimea de 36,1 kilometri în profunzimile acestei insule din estul arhipelagului indonezian, în apropiere de oraşul Kupang.
Cutremurul a fost resimțit puternic în mai multe orașe și sate și i-a făcut pe oameni să intre în panică, a transmis Daryono, care conduce Centrul pentru Cutremur și Tsunami din cadrul Agenției de Meteorologie, Climatologie și Geofizică din Indonezia.
„Cutremurul a provocat pagube ușoare în mai multe clădiri și case”, a scris Daryono pe platforma de socializare X.
The graph shows that the earthquake was triggered during a phase of tension release, and during a new phase of increase that will continue in the next few days. pic.twitter.com/iakfQAuhco
— Quantectum Indonesia (@Quantectum_Indo) November 2, 2023
Totodată, agenţia indoneziană de geofizică (BMKG) a măsurat la rândul ei o magnitudine de 6,6.
La Kupang, au căzut fragmente desprinse din faţadele unor clădiri, iar numeroşi locuitori s-au grăbit să iasă pe străzi.
„Am fost cuprins de ameţeală”, a spus Yeri, un rezident de 40 de ani care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume.
„Sunt în stare de şoc, oamenii ieşeau în grabă din casele lor, cutremurul a fost atât de puternic”, a mai adăugat acesta.