Trupele ucrainene încearcă să respingă forțele ruse care se află de-a lungul fluviului Nipru, în regiunea sudică Herson, a anunțat armata ucraineană, făcând apel la „liniște” operațională pe ceea ce a descris drept un front „destul de fluid”, relatează The Guardian.
Ucraina anunța, marți, că și-a asigurat o poziție pe malul estic al râului, mal ocupat de ruși, confirmând în premieră o înaintare care ar putea deschide o nouă linie de atac către Crimeea ocupată.
Vladimir Saldo, unul dintre oficialii instalați de Rusia, susține că armata rusă a blocat trupele ucrainene care au trecut pe malul estic al râului și dezlănțuie „flăcările iadului” asupra lor.
„Acum au fost aduse forțele noastre suplimentare. Inamicul este prins în Krynky și i s-a pregătit un iad de foc: bombe, rachete, sisteme grele de aruncătoare de flăcări, obuze de artilerie și drone”, susține Saldo.
„(Ucrainenii) stau în subsoluri și aleargă de la un subsol la altul în timpul nopții. Numai în ultimele două sau trei zile, pierderile totale ale inamicului au însumat în jur de o sută de luptători”, mai susține oficialul pro-rus.
Râul Nipru reprezintă o barieră naturală formidabilă, iar înaintarea ucrainenilor pe malul ocupat de ruși ar reprezenta o lovitură pentru trupele ruse pe partea vestică a unei linii de front de 1.000 de kilometri.