Florian Weinzierl, reprezentantul procuraturii germane, a declarat că primarul din Baia Mare a fost rănit în timpul arestării și chiar a avut nevoie de câteva cusături. Fostul edil a fost dus la spital, unde a fost tratat rapid.
„(Cherecheș) a fost rănit în timp ce era arestat, motiv pentru care a fost dus la spital, unde a fost tratat, foarte rapid. Presupunem că i s-au vindecat rănile”, a spus Florian Weinzierl, reprezentantul procuraturii germane.
„A fost pus la pământ (de polițiști) în timpul arestării și presupunem că aceste răni s-au produs ca urmare a faptului că a fost trântit la pământ. I s-au făcut două cusături în spital. Există posibilitatea de a primi tratament medical în închisoare”, a mai transmis reprezentantul procuraturii germane, la Antena 3 CNN.
Cătălin Cherecheș a negat faptul că s-a opus în momentul în care a fost reținut în Germania.