Un indian de 35 de ani este suspectat că și-a ucis cu un cuțit 14 membri ai familiei, printre care șapte copii. După atac, bărbatul s-a sinucis.
„Hasnin Anwar Warekar s-a sinucis după ce a tăiat gâtul altor membri ai familiei, inclusiv părinților săi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Thane.
Incidentul a avut loc după o reuniune de familie, notează Agerpres.
Unică supraviețuitoare a familiei, o soră a bărbatului a fost spitalizată după ce vecinii, auzind-o strigând după ajutor, ar fi alertat poliția.
„Primele indicii lasă de înțeles că suspectul a încuiat toate ușile casei și i-a asasinat pe membrii familiei în timp ce aceștia dormeau, folosind un cuțit care a fost găsit în apropierea sa”, a precizat un reprezentant al poliției locale, Ashutosh Dumbre.