Doi adolescenți de 17 ani, din Buzău, au înscenat o crimă pentru a face vizualizări pe TikTok. Aceștia au fost amendați, potrivit Observator.
Cei doi au regizat momentul unei crime. Ei au lăsat pe stradă un manechin învelit în saci de nailon pe care l-au stropit cu vopsea roşie.
Oamenii, care locuiesc în zona unde a fost lăsat manechinul, s-au speriat și au alertat imediat autoritățile.
Ajunși la fața locului, polițiștii și-au dat seama că era o gumă.
Tinerii au fost amendați cu câte 250 de lei, iar părinții lor au fost chemați pentru a discuta consecințele.
„La fața locului a fost direcționat un echipaj de ordine publică pentru a verifica sesizarea. Din primele cercetări, s-a stabilit că doi tineri au recurs la acest gest pentru a realiza o postare pe social-media”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău.
Autoritățile au transmis un mesaj de responsabilizare și au subliniat importanța evitării gesturilor care pot aduce panică sau pot deranja ordinea publică.