Premierul britanic Keir Starmer a oferit duminică primele concluzii în urma Summitului de la Londra privind securitatea europei, menit să ofere soluții la criza în care se află în prezent relațiile transatlantice ca urmare a disputelor dintre Trump și Zelenski privind pacea din Ucraina.
“Europa trebuie să facă munca grea”, dar sprijinul SUA este necesar, a declarat Starmer, în cadrul unei conferințe de presă.
Starmer a spus că cei dispuși să continue la asigurarea garanțiilor de securitate în Ucraina vor intensifica planificarea, ca o reală urgență, înainte de a reafirma angajamentul Regatului Unit de a sprijini acest lucru cu „soldați la sol și avioane în aer”.
„Europa trebuie să facă treaba grea”, a spus el.
Dar acordul are nevoie de sprijinul SUA, a continuat premierul britanic. „Să clarific, suntem de acord cu Trump asupra necesității urgente pentru o pace durabilă. Acum trebuie să realizăm asta împreună”.
Starmer spune că orice nou acord pentru a sprijini Ucraina trebuie să fie susținut de forță și că fiecare națiune trebuie să contribuie în cel mai bun mod posibil, asumându-și toți responsabilitatea și sporindu-și propria parte.
Premierul spune că liderii de la summit au convenit patru pași importanți:
Pentru a menține fluxul de ajutor militar în Ucraina în timp ce războiul este în desfășurare și pentru a crește presiunea economică asupra Rusiei.
Orice pace durabilă trebuie să asigure suveranitatea și securitatea Ucrainei, iar Ucraina trebuie să fie la masa oricăror discuții de pace.
În cazul unui acord de pace, liderii europeni vor urmări să descurajeze orice viitoare invazie a Rusiei în Ucraina.
Referindu-se la coaliția celor dispuși, el spune că „un număr de țări” au indicat astăzi că vor să facă parte din planul în curs de dezvoltare, spunând că va lăsa acele țări să facă propriile declarații despre modul în care doresc să facă aceste contribuții.
„Dacă unele țări nu vor merge mai departe, vom rămâne în poziția în care ne aflăm și nu vom putea face pași înainte. Este un plan deliberat pentru a ne asigura că obținem un impuls și un ritm aici. Este menit să menținem pacea și să ne asigurăm că rămânem îmreună cu SUA”, ceea ce el consideră că este cea mai bună modalitate de a menține securitatea în Europa și Marea Britanie.
Singura modalitate de a asigura stabilitatea este apărarea unui acord de pace, spune premierul britanic.
Starmer spune că modalitatea de a asigura stabilitatea într-un acord de pace este să-l aperi și trebuie să fii pregătit să-l aperi. El spune că istoria ne spune că, dacă există un conflict în Europa, acesta va ajunge în cele din urmă pe țărmurile Marii Britanii.
Starmer a spus referitor la alianța dintre SUA și Europa că „nu accept că SUA să fie considerat un aliat nesigur, nu există două țări atât de strâns aliniate ca cele două țări ale noastre”.
El continuă să spună că discuțiile de astăzi au fost convocate pe baza faptului că „acesta este un plan la care lucrăm cu SUA și cu sprijinul SUA. De aceea am vorbit cu Trump aseară”.
Starmer spune că la summitul de astăzi, liderii au convenit să se reîntâlnească în curând pentru a „ține ritmul din spatele acestor acțiuni” și a continua să lucreze la un plan comun.
„Ne aflăm astăzi la o răscruce în istorie”, spune el.
„Acesta nu este un moment pentru mai multe discuții – este timpul să acționăm și să ne unim în jurul unui nou plan pentru o pace dreaptă și durabilă”.
Ar exista o „coaliție a celor dispuși” care să apere Ucraina și să garanteze pacea în țară.
Marea Britanie va oferi Ucrainei acces la 1,6 miliarde de lire sterline pentru a cumpăra rachete noi.
Starmer anunță că guvernul Regatului Unit va permite Ucrainei să folosească 1,6 miliarde de lire sterline din finanțarea exporturilor britanice pentru a cumpăra mai mult de cinci mii de rachete de apărare aeriană.
El spune că acestea vor fi făcute la Belfast, creând locuri de muncă în sectorul apărării din Marea Britanie.
El spune că scopul este să pună Ucraina în cea mai puternică poziție, astfel încât să poată negocia dintr-o poziție de forță.
Starmer începe prin a spune că a găzduit lideri europeni la Londra pentru a lucra împreună pentru securitatea Regatului Unit, a Ucrainei și a Europei în ansamblu.
El continuă spunând că Regatul Unit, Franța și alții au convenit să colaboreze cu Ucraina „la un plan de oprire a luptei”.
Acest plan va fi apoi discutat cu Statele Unite, spune el, „și acel plan va fi dus înainte împreună”.