Alexia Eram, după despărțirea de Mario Fresh: Cum arată viața ei acum, între carieră, casă și discreție în dragoste

Alexia Eram, după despărțirea de Mario Fresh: Cum arată viața ei acum, între carieră, casă și discreție în dragoste
Sursa: Instagram/alexiaeram

După o relație de opt ani care s-a încheiat în 2023, Alexia Eram și Mario Fresh merg pe drumuri separate, dar în moduri diferite, transmite Libertatea. Dacă artistul a transformat suferința în muzică și confesiuni pe scenă, fiica Andreei Esca a ales să păstreze discreția, preferând să vorbească mai mult despre carieră și mai puțin despre viața personală.

„Am suferit mult, am făcut 2-3 albume”

Mario Fresh a vorbit deschis, chiar în timpul unui concert, despre impactul despărțirii de Alexia asupra sa și a carierei lui:
„A suferit cineva din dragoste pe aici? Rău? Vreau să povestesc și eu. Am suferit și eu, dar nu mult. Bine, am suferit mult, am făcut vreo 2-3 albume. În cazul în care nu știați, dar sigur știți, am avut o relație de 8 ani. S-a terminat într-un sfârșit. Am crescut împreună, ne-am maturizat împreună frumos și la un moment dat am ajuns să ne ducem pe drumuri separate, asta a fost. Dar în timpul ăsta am scris foarte multe piese și din ele am lansat câteva. Piesa asta am scris-o din suferință, din adevărată suferință”.

Alexia Eram: „Sunt bine. Nu mă vezi?”

Pe de altă parte, Alexia Eram a vorbit recent, într-un interviu pentru Fanatik, despre starea ei de spirit actuală și planurile profesionale. Fără a oferi detalii despre o posibilă relație nouă, ea a lăsat să se înțeleagă că se simte împăcată cu prezentul:

„Pe plan personal sunt bine, nu mă vezi? Ți se pare că nu sunt bine? (zâmbește). Sunt bine. În rest, am lansat brandul meu, acum câteva luni, acum mă concentrez să fie cât mai frumos. Să continui proiectele mele în social media și, cine știe, poate să avem și alte proiecte și internațional. Doamne ajută!“

Cum arată casa Alexiei: „Este un haos, o ordine dezorganizată”

Recent, au fost publicate imagini din noul apartament în care locuiește Alexia Eram. Spațiul este mai generos și adaptat ritmului ei activ, însă ea recunoaște că organizarea lasă de dorit:

„Din camera mea lipsește organizarea (râde). Este un haos, o ordine dezorganizată, să zic așa, pentru că nu prea stau pe acasă. Totul este aruncat, dar după aia când am așa o zi… înnebunesc și încep să strâng”.

Pasiunea pentru haine și generozitatea discretă

Pasionată de modă, Alexia a adunat un volum mare de haine, însă obișnuiește să doneze o parte dintre ele:

„Hainele pe care nu le mai port, unele, le donez. Chiar acum câteva luni am fost la o casă de copii și am donat multe cutii, foarte multe cutii de haine. O mașină întreagă de cutii, pe care cei de acolo le-au împărțit la mai multe case, ca să fie toată lumea fericită”.

Totuși, recunoaște că unele articole vestimentare îi sunt greu de dat:

„Mă atașez emoțional de haine. Zic că o țin acolo poate revine moda sau că nu pot să o dau pentru că am purtat-o acolo și îmi amintește de ceva”.

Planuri de viitor și distanță de televiziune

Întrebată dacă intenționează să revină în televiziune, Alexia a exclus, deocamdată, participarea la show-uri de tip reality:

„Emisiuni momentan nu, am fost la America Express. La Survivor nu m-aș vedea, cred că m-aș plictisi atâtea luni și aș și muri de foame. Chiar șase luni nu e de mine. Ce fac, mănânc cocos încontinuu? Nu, nu”.

Un nou început discret

Deși Mario Fresh a făcut publice trăirile legate de despărțire, Alexia a ales să păstreze distanța față de comentariile personale. Focusată pe proiectele sale de business și social media, fiica Andreei Esca își construiește un drum independent, departe de expunerea excesivă și cu un echilibru între muncă, viață personală și implicare socială.