Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”

Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
Sorana Darclee. Sursa foto: Captură video - La Măruță / YouTube

Sorana Darclee a trecut recent printr-o întâmplare traumatizantă. Mașina în care se aflau ea și iubitul ei a fost lovită din spate de un șofer, care suferise un infarct la volan. Bărbatul părea că primește o a doua șansă la viață, dar până la urmă a murit la spital, lăsându-și în urmă soția și copiii. Sorana a empatizat și a suferit odată cu ei, căci și-a adus aminte de ziua în care și-a pierdut tatăl, fără să apuce să-și ia rămas bun de la el.

Cum s-a produs accidentul în care a fost implicată Sorana

„S-a petrecut pe 13 martie și mi-a fost greu să o așez în ființa mea. Am avut nevoie de timp să o înțeleg dincolo de rațiune. Eram cu Adi în mașină, în jurul prânzului, la semaforul din fața McDonalds-ului din Romană. Vorbeam despre pilda inelului lui Solomon — „și asta va trece’ — când, exact în clipa în care s-a făcut verde, am fost loviți din spate de o altă mașină.

Adi, calm, a pus avariile. Intenționa să tragă pe dreapta, în afara traficului de pe Magheru, pentru a rezolva amiabil. Dar atunci a apărut o femeie la geamul nostru, strigând cu disperare că „omului din spate îi este rău’.

Am sărit din mașină și l-am găsit pe șofer în stare de inconștiență. Ușile erau blocate. Era vital să ajungem la el cât mai repede. Am sunat la 112, iar un bărbat a reușit să spargă geamul din spate. În câteva momente, eram înconjurați de echipaje SMURD, poliție, criminalistică, jandarmerie”, a povestit Sorana Darclee pe o rețea de socializare, potrivit VIVA!.

Bărbatul făcuse infarct la volan și așa a intrat în mașina vedetei și a iubitului ei. Curând, la fața locului a venit și soția lui.

„53 de minute au durat manevrele de resuscitare. În tot acest timp, m-am rugat să prindă un suflu de viață. Mă durea gândul că soția și copiii lui nu ar avea parte de o ultimă clipă cu el. Pentru că așa s-a stins și tatăl meu. Fără să pot spune „te iubesc!” pentru ultima oară. Fără rămas-bun. Soția lui a ajuns la fața locului aproape fără suflu. Copiii erau la școală”, a mai susținut artista.

Sorana: El a avut parte de ceea ce nu a avut tatăl meu — un rămas-bun

Inima bărbatului a bătut din nou, așa că a fost transportat la spital. Sorana a ajuns și ea acolo să se intereseze de soarta lui. Din păcate, acesta nu a supraviețuit…

„Ne-am îmbrățișat cu soția bărbatului. Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici. Dar el a avut parte de ceea ce nu a avut tatăl meu — un rămas-bun. A plecat ținându-i de mână, înconjurat de iubire.

Sufletul mi se strânge pentru familia care a rămas. Dar mă gândesc că poate… dacă totul s-a întâmplat așa, a fost tocmai ca el să nu plece singur. Să aibă parte de lumină, de oameni, de o atingere caldă. Și când privesc în urmă… mi-aș fi dorit să pot trăi și eu asta cu tatăl meu. Măcar o clipă”, a mai susținut Sorana.