Andreea Bălan și Victor Cornea sunt protagoniștii unei povești de dragoste ca în filme, iar anul trecut, după mai bine de un an de relație, s-au logodit. Acum, cei doi se pregătesc să treacă la pasul următor și să-și oficializeze relația. Artista a dezvăluit când va avea loc nunta.
„Cred că este sufletul meu pereche, este omul lângă care voi rămâne pentru tot restul vieții. Abia aștept să ne căsătorim. Se va întâmpla la anul și cred că este omul potrivit pentru mine, așa cum este el. Pentru că eu, atunci când eram singură și mă rugam universului, lui Dumnezeu, spuneam: «Dă-mi ceva potrivit pentru mine și fetițele mele». Și uite că a apărut el.
Este și pentru fetițele mele potrivit. Atunci când ești mamă trebuie să îți dorești să vină cineva în viața ta care să te accepte cu copii, dar să și fie potrivit, un exemplu, să știe să educe frumos”, a declarat Andreea Bălan, la emisiunea „Viața fără filtru”, potrivit Unica.
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au logodit în decembrie 2024 și înițial, își doreau să se căsătorească anul acesta. Însă, pentru că în familia tenismenului au apărut niște probleme de sănătate, cei doi au hotărât să amâne marele eveniment.
„În principiu dansăm (la nunta lor în 2026 – n.red.). De ce spun în principiu? Pentru că n-am stabilit încă data nunții deoarece sunt niște probleme de sănătate în familia lui și trebuie și ne dorim foarte mult să se rezolve aceste probleme. După ce va fi totul bine, atunci o să stabilim și data nunții”, a explicat Andreea Bălan.
După ce a trecut prin mai multe decepții în dragoste, Andreea Bălan și-a găsit liniștea în brațele lui Victor Cornea. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul rețelelor sociale și formează un cuplu de aproape doi ani. Între ei este o diferență de vârstă de nouă ani care, spun ei, nu se simte deloc.
„Ne-am întâlnit într-o perioadă a vieții în care suntem bine din punct de vedere financiar și atunci ne permitem să ne oferim timp”, a mai spus cântăreața.