Incendierea locuinței guvernatorului din Pennsylvania. Suspectul, acuzat de tentativă de omor

Incendierea locuinței guvernatorului din Pennsylvania. Suspectul, acuzat de tentativă de omor
Josh Shapiro Sursa foto: Captura video X

Suspectul arestat pentru incendierea locuinței guvernatorului statului Pennsylvania, Josh Shapiro, a fost acuzat de tentativă de omor. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, care a recunoscut că intenționa să-l atace pe guvernator.

Presupusul incendiator a fost pus sub acuzare de un tribunal american și va fi judecat pentru tentativă de omor şi terorism. El a incendiat locuița lui Josh Shapiro, unul dintre liderii Partidului Democrat, folosind cocktailuri Molotov, relatează AFP. Numele lui Josh Shapiro apare cu regularitate în Statele Unite ca un potenţial candidat democrat la Casa Albă în 2028.

În vârstă de 51 de ani, el s-a numărat printre propunerile pentru funcția de vicepreședinte, alături de Kamala Harris. În cele din urmă, aceasta a optat pentru guvernatorul de Minnesota, Tim Walz, pe care l-a avut ca partener în cursa prezidenţială din 2024.

Incendiul a fost provocat în noaptea de duminică, când guvernatorul se ala alături de familia sa la reședința oficială din Harrisburg, capitala statului Pennsylvania. El și familia sa, au fost treziți şi evacuați de serviciul de securitate din cauza incendiului.

„Deşi incendiul a fost stins, a provocat pagube semnificative unei părţi a reşedinţei”, au precizat autorităţile într-un comunicat.

Suspectul a recunoscut faptele

La scurtă vreme după incendiu, poliția l-a identificat și reținut pe Cody Balmer, în vârstă de 38 de ani, suspectat de pătrundere prin efracţie în locuinţă. Acesta avea asupra sa mai multe dispozitive incendiare artizanale. Bărbatul a fost arestat, iar judecătorii au respins propunerea de eliberare sub cauțiune. Următoarea înfăţişare a suspectului, în fața instanței, este programată pentru 23 aprilie.

Potrivit documentelor din anchetă, bărbatul a reuşit să intre în incinta reşedinţei şi a spart geamuri pentru a arunca cocktailuri Molotov în interior. De altfel, poliţiştii au confirmat că au găsit sticle de bere care conţineau benzină în locuinţă. La anchetă, el a spus că a simţit ură faţă de Josh Shapiro și că l-ar fi lovit cu un ciocan, dacă l-ar fi întâlnit. Cody Balmer este vizat de opt capete de acuzare, inclusiv tentativă de omor, incendiere şi terorism.

Pe reţeaua de socializare X, Josh Shapiro a afirmat că a fost trezit de poliţie, care i-a bătut în ușă, pentru a-l evacua împreună cu familia.

„Acest gen de violenţă devine mult prea obişnuit în societatea noastră şi nu îmi pasă dacă vine dintr-o parte sau din alta; trebuie să înceteze”, a transmis pentru presă,  democratul, care a învins un candidat de extremă dreapta susţinut de Donald Trump în 2022.