Vladimir Putin anunță un armistițiu de trei zile în Ucraina, din 8 mai. Simbolul perioadei

Vladimir Putin anunță un armistițiu de trei zile în Ucraina, din 8 mai. Simbolul perioadei
Sursa Foto: Hepta.ro

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat, luni, un armistițiu de trei zile în Ucraina, în perioada 8-10 mai. Pauza va veni în contextul în care se împlinesc 80 de ani de la victoria în al Doilea Război Mondial.

Trei zile de pauză în războiul din Ucraina

Rusia va declara un armistițiu, în noaptea de 7 spre 8 mai, până în noaptea de 10 spre 11 mai, pentru a marca 80 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, conform știrileprotv.

Rusia cere Ucrainei să se alăture armistițiului de Ziua Victoriei.

„Forţele armate ruse vor răspunde adecvat şi eficient în cazul încălcării armistiţiului de către partea ucraineană”, anunţă Moscova.

Anunțul vine în contextual în care Rusia nu pare să își dorească încetarea totală a războiului în Ucraina, fiind un prim pas către un acord de pace mai amplu.

Vladimir Putin a declarat un armistițiu temporar de Paște, chiar dacă Ucraina a acuzat Rusia de circa 3.000 de încălcări în această perioadă.