Donald Trump vrea un nou avion prezidențial, drept pentru care a cerut unei companii cu sediul în Florida să recondiționeze o aeronavă care a fost folosită de guvernul din Qatar.
Decizia vine după mai mulți ani în care avioanele prezidențiale nu au fost înlocuite, fiind cele pe care Trump le-a comandat în primul său mandat, conform Cancan.
Trump a fost nemulțumit de Boeing-ul din prezent, drept pentru care a cerut unei companii din domeniul apărării să recondiționeze aeronava de lux folosită de Guvernul din Qatar.
Președintele SUA a vizitat, în februarie, avionul la Aeroportul Internațional Palm Beach. Aeronava are mobilier din piele, podele și tavanul strălucesc, fiind exact pe planul liderului de la Casa Albă.
Interiorul aeronavei este realizat de o firmă franceză renumită, are cabine, saloane și sufragerii ornamentale, iar aproape fiecare cameră are covoare de lux, canapele din piele și mobilier poleit cu aur.
Sala de conferințe are scaune bej și crem, reglabile, coridoarele sunt căptușite cu pereți reflectorizanți, aurii, iar avionul seamănă izbitor cu apartamentul președintelui SUA din Trump Tower, din Manhattan.
Avionul este considerat unul dintre cele mai luxoase din lumea, fiind scos la vânzare pentru suma de circa 400 de milioane de dolari.
Noile avioane este posibil să nu fie livrate în mandatul lui Trump
Boeing a fost angajată în timpul primului mandat al lui Donald Trump pentru a livra altă pereche de avioane moderne pentru că cele în serviciu erau din perioada administrației Geroge H.W. Bush.
Boeing este foarte în urmă cu proiectul de 3,9 miliarde de dolari și crede că nu va putea finaliza construcția avioanele pe parcursul celui de-al doilea mandat al președintelui Trump. Ele trebuiau finalizate anul trecut, dar compania a avut probleme cu furnizorii și inginerii, drept pentru care proiectul durează de ani întregi și a depășit bugetul alocat de miliarde de dolari.