Ministrul Educației, Daniel David, spune că nu susține introducerea materiei „Educație sexuală” în școli, după model francez.
Daniel David spune că acest subiect s-a discutat foarte mult, iar dacă materia s-ar introduce în școli, discuțiile nu arm ai putea fi controlate științific, informează Adevărul.
„Eu nu susțin introducerea în curriculum a unei discipline cu acest nume, educație sexuală, dintr-un simplu motiv s-a ideologizat discuția foarte mult și orice încercare de a o pune disciplină sau să poartă acest nume generează discuții care nu mai pot fi controlate științific sau curricular. N-ai cum să le controlezi”, a declarat ministrul Educației.
Dar, Daniel David susține educația sexuală în așa fel încât tinerii să înțeleagă lucrurile „importante pentru un am în viața sa”.
„Dar am spus că o educaţie sexuală necolorată ideologic ci foarte pragmatic, natural, să ştii lucrurile importante pentru un om în viaţa asta trebuie să existe în curriculum, dar acele lucruri trebuie făcute ca unităţi de învăţare, fără ingerinţe ideologice prinse în discipline de biologie şi în discipline pe care aş vrea să le avem, care să poarte numele de educaţie pentru sănătate”, a adăugat ministrul Educaţiei.
În iunie 2022, deputații au adoptat Legea privind introducerea educației sexuale în școli, cu 224 de voturi pentru, 1 contra și 49 de abțineri. Legea prevede introducerea materiei în școli începând din clasa a 8-a, doar cu acordul scris al părinților.
Actul normativ a fost contestat de Klaus Iohannis la Curtea Constituțională, dar obiecțiile sale au fost respinse, iar legea a fost retrimisă în Parlament la reexaminare.
Numele „educație sexuală” a fost un subiect aprins chiar și înainte de vot, mai ales în rândul parlamentarilor PSD și AUR, care erau împotriva celor de la USR, care nu erau de acord ca materia să se numească educația „sanitară”, ci „sexuală”.
„Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a alege cum ne creștem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenți, de sexualizarea lor, într-un cuvânt”, declara, în iunie 2022, deputatul AUR Ilie Coleșa.