Ministrul Mediului, avertizare privind evoluția vremii: „La miezul zilei vom ști dacă vom avea astfel de situații” (VIDEO)

Ministrul Mediului, avertizare privind evoluția vremii: „La miezul zilei vom ști dacă vom avea astfel de situații” (VIDEO)
Sursa Foto: Pixabay.com

Un număr de 13 județe, inclusiv Bucureștiul, se află sub Cod Portocaliu de vreme rea și ploi abundente până marți dimineață în jurul orei 10.00. Meteorologii nu exclud, însă, situația să se modifice, iar avertizarea Cod Portocaliu să se transforme în Cod Roșu.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a prezentat la B1 TV, în emisiunea „Bună Dimineața, România” concluziile ultimei ședințe a Comitetului pentru Situații de Urgență convocat duminică, 25 mai. Potrivit spuselor sale, meteorologii nu au informații care să arate că vremea se va îmbunătăți în următoarele ore. Dimpotrivă, Codul Portocaliu va fi menținut până marți, 27 mai, la ora 10.00.

„Am convocat două ședințe, una ieri și una alaltăieri. Din punct de vedere meteorologic nu putem spune că modificăm alertele meteo. Asta înseană că rămâne în vigoare Codul Portocaliu pentru cele 13 județe și București, până mâine dimineață la ora 10.00.

Mai mult, a spus Mircea Fechet, în intervenția sa, este posibil ca zona care intră sub incidența Codului Portocaliu să fie extinsă. De asemenea, există posibilitatea ca în anumite județe, Codul Portocaliu să se transforme și în Cod Roșu de vreme rea.

E posibil ca astăzi, când vom actualize prognoza hidro-meteorologică să constatăm că intră sub incidența Codului Portocaliu și alte zone. Sau, sperăm să nu fie cazul, să majorăm nivelul de atenție și să avem și zone cu Cod Roșu”, a precizat Mircea Fechet.

Actualizarea prognozei, în jurul prânzului

Mircea Fechet a declarat că o actualizare a prognozei meteo va fi făcută, în baza ultimelor informații aflate la dispoziția meteorologilor, în jurul prânzului. Atunci se va ști dacă este cazul extinderii Codului Portocaliu sau transformarea acestuia într-o avertizare de tip Cod Roșu.

„La acest moment nu avem (Cod Roșu – n. red.). Însă, în funcție de calculele pe care le fac colegii de la INHGA, astăzi în jur de 11 sau 12, la miezul zilei vom ști dacă vom avea și astfel de avertizări”, a precizat Mircea Fechet.

ANM a emis o avertizare meteorologică, valabilă până miercuti, 28 mai, ora 10, când sunt anunţate cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată în estul ţării.

„Până miercuri dimineaţa, în jumătatea de est a ţării va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula local 40…50 l/mp şi pe arii restrânse peste 60…90 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea de est a Munteniei, Dobrogea şi vestul Olteniei, cu viteze la rafală, în general, de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80…90 km/h. Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece, în special duminică şi luni, cu precădere în Moldova, Muntenia, Transilvania şi Dobrogea, astfel încât temperaturile maxime vor fi, în general, între 13 şi 21 de grade”, a anunţat ANM.