Islamizarea unui cartier din Germania: „Pe aici nu prea mai e nimic nemțesc”

Islamizarea unui cartier din Germania: „Pe aici nu prea mai e nimic nemțesc”
Foto: efemeride.ro

Bad Godesberg a fost cândva cartierul diplomaţilor din Bonn, dar în prezent, pe străzi sunt foarte multe femei cu văl islamic şi multe cafenele arăbeşti, potrivit capital.ro.

„Mie nu mi se pare deloc frumos că toată lumea pe aici merge cu faţa acoperită. Nici noi nu ieşim cu faţa acoperită pe stradă. Mi-ar plăcea să ştiu cine se ascunde în spatele vălului", spune Sabine Galuschka, care deține o florărie chiar în centrul cartierului Bad Godesberg.

Pentru conformitate trebuie spus că nu chiar "toate" femeile din Bad Godesberg ies pe stradă cu faţa acoperită. Dacă o iei la picior prin cartier, în special în zilele mai călduroase, descoperi contraste dintre cele mai puternice. Vezi, pe de-o parte, fete tinere în "hotpants" şi maieuri transparente. Pe de altă parte, este drept, nu poţi ignora numărul mare de femei purtând văl, ba chiar "niqab", veştmânt care acoperă întreg corpul femeii, căreia ii se văd doar ochii. Femei cu burka, aşadar acoperită complet, din cap până în picioare, nu prea vezi pe-aici.

„Ştiţi ceva? Eu nu mă pot plânge de femeile arabe din acest cartier. Cele mai multe sunt amabile cu mine, unele mă şi salută. Însă îmi pare rău că nu îşi arată faţa”, a spus o localnică. „Înţeleg faptul că acoperirea asta completă face parte din cultura lor. Pe de altă parte, atunci când te duci într-o altă ţară trebuie să te adaptezi tipicurilor de acolo. Altfel trebuie să pleci în altă parte”, a mai adăugat aceasta.

Multă lume din Bad Godesberg preferă să tacă atunci când li se cere părerea despre „interzicerea bukăi” sau „criza refugiaților”.mai mult, în zonă sunt zvonuri cum că au apărut reprezentanţi ai oamenilor de afaceri arabi care vor să cumpere locuinţe și că "arabii" ar urma să plătească doar 20 de euro pro metru pătrat.

„Observ la zi de zi la bărbaţii arabi aceaste prejudecăţi împotriva femeilor. Este suficient să mergi la una dintre cafenelele arăbeşti din zonă. Chiar dacă doar treci, ca femeie, pe lângă unul dintre aceste magazine, bărbaţii de acolo se uită strâmb la tine”, a precizat Simone Lavan, o femeie care se afla la plimbare cu câinele ei.

Femeia spune că este afectată de schimbările care nu pot trece neobservate. „Unul dintre aceste localuri, "Aennchen", se va închide. Acum, peste tot nu vezi decât aceste baruri de fumat narghilea. Peste tot, acest miros dulce".

Tags: