Grindeanu, replică pentru „ciumpalacii” care acuză PSD că nu vrea reforme / Critici și pentru colegii din coaliție: „Dacă vorbim de acțiuni doar de PR… Nu așa acoperim deficitul” (VIDEO)

Grindeanu, replică pentru „ciumpalacii” care acuză PSD că nu vrea reforme / Critici și pentru colegii din coaliție: „Dacă vorbim de acțiuni doar de PR... Nu așa acoperim deficitul” (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a respins acuzațiile că social-democrații amenință cu ieșirea de la guvernare pentru că nu sunt de acord cu anumite reforme ce vizează sistemul bugetar. De asemenea, Grindeanu i-a criticat voalat pe premierul Ilie Bolojan (PNL) și pe Mihai Jurcă, șeful Cancelariei premierului, pentru că face PR din măsuri care nu au impact așa mare asupra deficitului cum e lăsat să se înțeleagă.

Grindeanu: Susținem reformele care sunt bine gândite

„Înlătur toate speculațiile legate de faptul că ”domnule, PSD a venit acum să tragă acest semnal de alarmă, să amenințe cu ieșiri de la guvernare….”. Nu! Să știți că nu despre abordări de tipul acesta vorbim. Am văzut tot felul de personaje, de ciumpalaci din ăștia care ies și ne spun ”domnule, de aia vrea să iasă PSD, că se reduc indemnizațiile în consiliile de administrație, că se fac restructurări…”. Deci, uitați-vă la mine: vă asigur, vă asigur că PSD e parte în ce înseamnă aceste reduceri de membri în consiliile de administrație, de indemnizații în consiliile de administrație, de comasări de instituții care nu-și au rostul. Deci asta e o chestiune pe care n-o discutăm și-mi doresc să fie în al doilea pachet. Dacă acest pachet conține doar această parte, să fie prin asumare și o să vedeți că suntem parte la așa ceva”, a declarat liderul PSD, punctând că „n-am intrat la guvernare ca să ieșim”.

Grindeanu, supărat pe „acțiunile de PR” din Guvern

„Dar nu-mi doresc să luăm act de acțiuni de tipul celei anunțate la finele săptămânii trecute fără a face o analiză cât se poate de clară.
Dacă vorbim de acțiuni doar de PR, când discutăm de prețul de apa minerală de la Guvern și de șoferii unora și altora… Da, pot fi reduși șoferii, dar nu refacem deficitul. Da mi se pare că trebuie luate aceste lucruri fără prea mare… nu trebuie să fac conferință de presă să anunț că prețul la apă la Guvern e dublu. Trebuie să fac acțiuni structurale care să ducă la reducerea deficitului”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

Întrebat până la urmă ce măsuri cunosc PSD-iștii din al doilea pachet, Grindeanu a spus că n-au mai avut ședință de coaliție de două săptămâni și vor avea abia săptămâna aceasta.