Derby în Superliga. Dinamo București a învins FCSB într-un meci cu șapte goluri

Derby în Superliga. Dinamo București a învins FCSB într-un meci cu șapte goluri
Dinamo - FCSB Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Dinamo Bucureşti a învins-o pe FCSB, în „eternul derby al fotbalului românesc”, cu scorul de 4-3 (2-1). Meciul s-a jucat pe Arena Naţională, în etapa a patra din Superliga.

Cuprins:

  • Cum a reușit Dinamo să învingă FCSB
  • Cum au evoluat ostilitățile după pauză
  • Caseta tehnică a meciului

Cum a reușit Dinamo să învingă FCSB

Meciul dintre FCSB și Dinamo București s-a încheiat cu scorul final 4-3, suporterii din tribună fiind încântați de prestația celor două echipe de fotbal. Nu mai puțin de 4 dintre cele 7 goluri au fost înscrise din penalty. Cei care au văzut jocul l-au caracterizat drept spectaculos, ba chiar „nebun”. Dinamo a reușit cea mai bună prestaţie a sa din acest sezon, învingând campioana fără drept de apel.

Câinii Roșii au dominat prima repriză și au avut prima ocazie încă din minutul 4 când Zima a respins şutul lui Cîrjan. În minutul 13, dinamoviștii au ratat deschiderea scorului, Zima respingând lovitura de cap a lui Sivis.

Cu Dinamo în ofensivă, cei care au deschis scorul au fost jucătorii FCSB. Tănase a marcat din penalti, în minutul 19. Elevii lui Kopic au egalat în minutul 34 prin Alexandru Musi care a înscris din centrarea lui Sivis. Pe final de repriză, Dinamo a primit un penalty,  după un fault al lui Radunovic, şi Armstrong a marcat. Era minutul 45+2.

Cum au evoluat ostilitățile după pauză

FCSB a egalat imediat după pauză, cu un gol înscris de Tănase ducând scorul la 2-2. Dinamo a primit un al doilea penalty, însă, în minutul 55 şi Armstrong şi-a readus echipa în avantaj. Tot Armstrong a reuşit hat-trick-ul în minutul 79, cu un şut superb.

A urmat un penalty pentru FCSB, transformat de Tănase în minutul 90+1. Jucătorul FCSB a ajuns, de asemenea, la trei goluri marcate, stabilind scorul final, 4-3. Alibec a ratat o lovitură liberă, iar Dinamo a bifat prima victorie din campionat împotriva FCSB, după cinci ani şi zece înfrângeri consecutive.

După acest rezultat, Dinamo ocupă locul 7, în Superliga, cu 5 puncte, în timp ce FCSB, echipa campioană, se află pe locul 11, cu patru puncte.

Caseta tehnică a meciului

Meciul dintre Dinamo și FCSB s-a disputat pe Arena Națională în prezența a 23.215 de suporteri care au luat loc în tribune. Până la acest meci, FCSB avea 10 victorii consecutive contra lui Dinamo, la meciurile de campionat. Au marcat Musi în minutul 34, Armstrong în minutul 45+4, din penalty, în minutul 56 penalty și în minutul 79, pentru Dinamo. Pentru FCSB, a înscris Florin Tănase, în minutele 19 și 90+1, din penalty, și în minutul 50 din acțiune.

Dinamo: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Kyriakou (C. Mihai 56), Gnahore, C. Cîrjan – D. Armstrong, Al. Pop (Milanov 69), Al. Musi (Caragea 90). Antrenor: Zeljko Kopic

FCSB: Zima – Cercel (M. Toma 78), Ngezana, M. Popescu (Miculescu 46), Radunovic – Baba Alhassan (Chiricheş 46), Şut – Cisotti (Politic 46), Fl. Tănase, Oct. Popescu – Bîrligea (Alibec 61). Antrenor: Elias Charalambous

Cartonaşe galbene: K. Boateng 90 / Radunovic 45+2, Miculescu 49, Ngezana 85

Arbitri: Horaţiu Feşnic, Marius Marica, Valentin Avram. Arbitri VAR: Cătălin Popa – Marius Badea