Într-un colț izolat din nordul Pakistanului, trupul unui bărbat dispărut din 1997 a fost descoperit perfect întreg într-un ghețar.
Misterul dispariției lui Naseeruddin, tată a doi copii, a fost deslușit după aproape trei decenii, datorită unei simple legitimații, relatează The New York Post.
După 28 de ani fără niciun răspuns, natura a dezvăluit ceea ce timpul a ascuns atâta timp. Trupul neînsuflețit al lui Naseeruddin, un bărbat din Pakistan dat dispărut din 1997, a fost găsit într-o stare remarcabilă, în interiorul unui ghețar din regiunea Kohistan.
Autoritățile au reușit să-l identifice rapid, datorită unui document de identitate intact găsit asupra lui. Conform sursei citate, oamenii legii cred că bărbatul ar fi căzut într-o crăpătură a ghețarului în timp ce căuta adăpost într-o peșteră, în mijlocul unei furtuni de zăpadă.
Regiunea Kohistan, aflată în apropierea graniței cu Afganistan, era cunoscută pentru ninsorile abundente, însă schimbările climatice au dus la topirea ghețarilor.
În momentul în care a dispărut, Naseeruddin călătorea alături de fratele său, Kaseeruddin, pe un cal, încercând să scape de un conflict care se transformase în violență. Cei doi ajunseseră de curând în valea izolată din nordul Pakistanului.
„Naseeruddin a intrat într-o peșteră în acea după-amiază ca să scape de cei care îl urmăreau. Nu a mai ieșit niciodată”, a declarat fratele acestuia pentru Express Tribune, citat de The NY Post.
Descoperirea a fost posibilă datorită topirii lente a ghețarului, din cauza încălzirii globale. Absența oxigenului, temperaturile extrem de scăzute și umiditatea redusă au generat un mediu ideal pentru conservarea aproape perfectă a corpului.
Fratele său, Kaseeruddin, va reveni în valea care i-a furat fratele, pentru a-i oferi un loc de odihnă veșnică. Se va decide dacă Naseeruddin va fi înmormântat în munți sau dus în satul natal.