Mai multe zboruri au fost anulate după un atac cibernetic asupra sistemului de check-in. Aeroporturile din Europa care au fost afectate

Mai multe zboruri au fost anulate după un atac cibernetic asupra sistemului de check-in. Aeroporturile din Europa care au fost afectate
Sursă foto: Hpta/Photo by Kike Rincon/Europa Press/ABACAPRESS.COM

Mai multe zboruri au fost anulate pe aeroporturile din Bruxelles și Berlin, după ce furnizorul sistemelor de check-in și îmbarcare al mai multor companii aeriene a fost ținta unui atac cibernetic. Și cursele de pe aeroportul Heathrow, din Londra, au întârzieri.

Ce a transmis aeroportul din Bruxelles

Traficul aerian european, în plin haos după ce mai multe aeroporturi au fost vizate de un atac cibernetic. Pentru că ținta atacului a fost furnizorul sistemelor de check-in și îmbarcare, numeroase zboruri înregistrează întârzieri sau au fost anulate.

Unul dintre aeroporturile afectate este cel din Bruxelles, care a transmis și un mesaj pasagerilor care urmau să aibă zboruri sâmbătă, 20 septembrie.

„Furnizorul de servicii lucrează activ la problemă și încearcă să o rezolve cât mai repede posibil”au transmis reprezentanții aeroportului, care au precizat că exista posibilitatea de a completa procedurile de check-in și îmbarcare, dar doar manual.

Ce aeroporturi au anunțat, până acum, că întâmpină probleme

Și aeroportul Heathrow, din Londra, a anunțat că se confruntă cu probleme tehnice, iar pasagerii au fost înștiințați că zborurile lor pot avea întârzieri.

„Un terț furnizor terț care asigură sistemele de check-in și îmbarcare pentru mai multe companii aeriene, pe mai multe aeroporturi, se confruntă cu o problemă tehnică, care poate cauza întârzieri pentru pasageri. Furnizorul lucrează pentru a rezolva rapid problema”, a transmis un reprezentat al aeroportului, potrivit Biziday.

„Din cauza unei probleme tehnice la un furnizor de sisteme care operează în toată Europa, timpul de așteptare la check-in este mai lung. Lucrăm la găsirea unei soluții rapide”, a anunțat și aeroportul din Berlin, unde, de asemenea, au fost anulate mai multe zboruri.

Până în acest moment, nu se cunoaște un număr exact al aeroporturilor care au fost afectate.

Ce sunt sfătuiți să facă pasagerii zborurilor care trebuiau să aibă loc astăzi

Aeroportul din Bruxelles recomandă pasagerilor să verifice statusul zborurilor cu compania aeriană și să se deplaseze spre aeroport doar dacă zborul este confirmat. Dacă este vorba despre o deplsare în interiorului spațiului Schengen, atunci pasagerii sunt sfătuiți să ajungă la aeroport cu 2 ore înainte, iar dacă este vorba despre o călătorie în afara Spațiului Schengen – cu trei ore înainte.

Ce drepturi au pasagerii români atunci când le întârzie zborurile

Situații neprevăzute au loc și pe aeroporturile de la noi din țară. În urmă cu câteva luni, ANPC transmitea un mesaj prin care îi informa pe pasageri ce drepturi au atunci când zborurile lor înregistrează întârzieri.

În funcție de diferența care există între programarea inițială a decolării și ora la care decolează, de fapt, aeronava, pasagerii au diferite beneficii. Aceștia pot primi mâncare și băuturi în cazul unei întârzieri de cel puțin 2 ore pentru zboruri de maximum 1.500 km, 3 ore pentru zboruri intra-UE de peste 1.500 km și toate celelalte zboruri între 1.500 și 3.000 km, și 4 ore pentru toate celelalte zboruri. 

„Dacă întârzierea depăşeşte trei ore când ajungeţi la destinaţie puteţi beneficia de o compensaţie financiară, care trebuie solicitată. Dacă întârzierea depăşeşte cinci ore, aveţi dreptul de a renunţa la călătorie şi de a solicita rambursarea integrală a preţului biletului.

În cazul anulării zborului, compania aeriană trebuie să ofere opţiunea de rambursare a biletului neutilizat sau redirecţionarea către destinaţia finală. Dacă optaţi pentru redirecţionare, aceasta trebuie efectuată cât mai curând posibil, iar costurile pentru mesele şi cazarea necesare, în timpul de aşteptare, vor fi acoperite de companie. În funcţie de distanţa zborului şi circumstanţele specifice, puteţi beneficia de o compensaţie financiară”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Potrivit acestora, pasagerii au drepturi similare cu cele pentru întârzieri și anulări, adică dreptul la asistență, rambursare și compensație, și atunci când li se refuză îmbarcare, chiar dacă au rezervarea validă și s-au prezentat din timp la check-in.