Traian Băsescu, fostul președinte al României, a postat un mesaj, în urma rezultatului alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Fostul șef al statului a scris pe pagina sa de Facebook câteva cuvinte după ce partidul Maiei Sandu a obținut majoritatea în Parlament.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova au avut loc ieri, 28 septembrie, iar luni dimineața, la ora 08:00, rezultatele indicau faptul că Pro-europenii de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) au obținut peste 50% din voturi. La acea oră, erau centralizate datele din 99,60% din totalul secțiilor de votare, conform agerpres.
„O armă care nu ucide! 28 septembrie 2025, ziua în care un pâlc de urmași ai lui Ștefan cel Mare l-au învățat pe Vladimir Putin că omenirea a inventat ceva mai puternic decât toate armele: VOTUL”, a scris pe Facebook, Traian Băsescu.
Înainte ca alegerile parlamentare să aibă loc, fostul președinte a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. Încă de sâmbătă, Băsescu era convins că victoria va aparține pro-europenilor.
„Este ora! Tricolorul la catarg! 28 Septembrie 2025 va fi ziua în care o ţară mică, precum Republica Moldova, îi va administra o bătaie umilitoare lui Vladimir Putin şi supuşilor lui de la Kremlin.
Să ne vedem cu bine pe 29 Septembrie când pro-europenii vor continua să guverneze pentru ţara şi poporul lor”, a scris la acea vreme Traian Băsescu pe Facebook.
Înainte ca alegerile să aibă loc, Traian Băsescu a dat un avertisment. Acesta a precizat că, în cazul în care vor câștiga socialiștii, în Republica Moldova ar putea fi construite baze militare ruse, anti-NATO sau anti-România.
„Rar, foarte rar se întâmplă ca soarta unei țări, a unui popor să fie decisă chiar de votul poporului. De cele mai multe ori poporul votează, pe urmă partidele trebuie să decidă. Republica Moldova este în situația în care dacă va câștiga PAS-ul, guvernarea se va menține a fi proeuropeană, cu apropiere și de România, va fi o guvernare în favoarea Ucrainei. Pe când, dacă vor câștiga socialiștii, la Chișinău vom avea un guvern ostil României și promoscovit. Va fi un parlament prorus. În Republica Moldova se poate întâmpla orice, inclusiv ideea că s-ar putea consolida o bază militară anti-NATO, anti-România. O astfel de ipoteză nu poate fi exclusă. Republica Moldova riscă să devină un Kaliningrad, dar mult mai la sud. Este esențial ce vor face cetățenii din afara Republicaii Moldova”, este avertismentul pe care l-a dat Băsescu.