Fasolea bătută, hummusul, salata de vinete sau zacusca sunt nelipsite de pe mesele românilor, fiind considerate gustări sănătoase și versatile. Cu toate acestea, ele pot deveni rapid o sursă ascunsă de calorii, mai ales din cauza cantității mari de ulei folosită în preparare.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică de ce este important să fim atenți la aceste detalii și cum putem consuma aceste preparate fără să ne afectăm silueta.
Deși sunt făcute din ingrediente simple și naturale, toate aceste tartinabile au un element comun care poate compromite orice dietă: uleiul. Chiar și atunci când nu se vede, el este prezent în cantități semnificative și adaugă rapid un surplus caloric. Mihaela Bilic atrage atenția asupra acestui aspect și explică exact cât ulei conțin cele mai populare aperitive.
„Ce trebuie să știți când vorbim despre astfel de aperitive este că toate conțin ulei. Tot ce este pasat, are ulei ascuns. Cât ulei? Ei bine, la fasolea bătută avem doar 4 g de ulei/100 g, la hummus, în schimb, avem 10 g de ulei, pentru salata de vinete avem tot 10 g, iar pentru zacuscă, 7 g. Bineînțeles rețetele diferă de la gospodină la gospodină, dar fiți zgârciți cu uleiul, pentru că fiecare lingură ne costă 100 de calorii”, a avertizat nutriționista pe rețelele de socializare.
Atunci când vine vorba de a alege între fasolea bătută și hummus, mulți cred că ambele opțiuni sunt la fel de sănătoase. Totuși, diferențele de conținut nutritiv și efectele asupra organismului pot influența decizia finală. Mihaela Bilic spune că fasolea bătută este, fără îndoială, varianta mai bună pentru sănătate și siluetă.
„Între fasolea bătută și hummus, eu v-aș recomanda fasolea noastră. Folosiți-o pe cea de la conservă care este deja fiartă și nu mai aveți risc de balonare. De ce fasole? Pentru că este campioană la conținutul de fibre și are efect alcalinizant în organism, spre deosebire de hummus, care are efect acidifiant”, a explicat Mihaela Bilic.
Multe persoane evită aceste aperitive atunci când țin dietă, de teamă că le vor sabota eforturile. Totuși, secretul constă nu doar în cantitatea consumată, ci și în modul în care sunt servite. Nutriționista oferă câteva trucuri simple pentru a le transforma într-o gustare prietenoasă cu silueta.
„Cu ce le mâncăm? Ei bine, dacă nu avem probleme cu silueta, cel mai bine merg cu pâine sau crackers, se completează perfect proteinele din vegetale și cu cerealele fac aminoacizi esențiali. E adevărat, însă, că pâinea vine cu caloriile ei, așa că am un secret pentru voi dacă țineți la siluetă și vreți ca aceste aperitive să fie cât mai sărace în calorii…
Mâncați-le cu bastonașe de legume. Cu cât mai multe legume, cât mai colorate, iar în felul acesta mâncăm legumele mai mult decât aceste paste-aperitiv și până la urmă nu mai trebuie să alegem pe una dintre ele, le putem mânca pe toate cu multe legume, cât mai colorate”, a recomandat medicul nutriționist.