Vremea miercuri, 8 octombrie. Umbrelele, un accesoriu obligatoriu în multe regiuni

Vremea miercuri, 8 octombrie. Umbrelele, un accesoriu obligatoriu în multe regiuni
Sursa foto simbol: Pixabay

București și alte cinci județe din jurul Capitalei continuă să rămână sub Cod roșu de ploi până după-amiază, însă averse se vor înregistra și în alte zone ale țării. Există însă și regiuni unde vremea nu va fi la fel de capricioasă, mai exact în vestul și în nord-vestul țării.

 

 

Care vor fi maximele zilei

Joi, maximele se vor încadra între 10-11 grade, în depresiuni, și 18-19 grade, în regiunile din vestul țării.

 

 

Vremea în Moldova, Muntenia și Bucovina

În sudul Moldovei și nordul Munteniei, maximele nu vor depăși 14 grade. Va ploua mult, iar rafalele de vânt vor ajunge până la 70 km/h.

În nordul Moldovei și în Bucovina, termometrele indică temperaturi mai ridicate decât ieri, ajungând în unele orașe la 15 grade.

 

Vremea în nordul și vestul țării

Locuitorii din nordul Transilvaniei și din Maramureș se bucură de vreme frumoasă și temperaturi în creștere. După-amiază, termometrele vor indica chiar și 18 grade în Satu Mare și Baia Mare.

Îmbunătățiri ale vremii se pot observa și în ținuturile vestice.

 

Vremea în centrul țării

Transilvania urmează trendul dat de regiunile sudice și estice, astfel că vremea în această zonă va fi una mohorâtă. Vor fi atât ploi, cât și ninsori, în zonele înalte din Meridionali, acolo unde și rafalele de vânt vor ajunge și la 90 km/h. Maximele, deși mai ridicate decât marți, nu depășesc 15 grade în vestul regiunii.

Vremea în sudul țării

Ploile continuă în Dobrogea și Bărăgan, iar cantitatea de apă acumulată va depăși 60 de litri pe metru pătrat. Se vor înregistra intensificări ale vântului pe parcursul zilei, astfel că acesta va sufla cu o viteză de până la 70 km/h, iar în Dobrogea, la începutul zilei, vor apărea și fenomene electrice, potrivit ANM.

În sud-vestul României, temperaturile vor atinge chiar și 17 grade Celsius după ora prânzului, în timp ce în partea sudică, maximele vor ajunge la 15 grade.

Vremea în București

În Capitală, vremea se menține urâtă. Bucureștenii ar face bine să nu-și uite umbrelele și pelerinele de ploaie acasă, căci se anunță o zi cu multe precipitații. De asemenea, vântul va sufla cu putere. Maximele termice se opresc la 16 grade Celsius.

Tags: