George Simion cere suspendarea președintelui Nicușor Dan, după ce șeful statului a fost la lansarea lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei.
După ce a fost la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan a intrat iar în vizorul lui George Simion. Liderul AUR cere suspendare președintelui pentru că a încălcat constituția.
Liderul AUR a transmis că participarea preşedintelui Nicuşor Dan la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă este un gest total imoral, total neconstituţional, total în afara fişei postului său.
”Aceasta ar fi fost de neconceput în alte vremuri, în care un asemenea gest ar fi provocat imediat suspendarea.”, a declarat George Simion.
Și din PSD vin critici dure pentru Nicușor Dan. Șeful senatorilor PSD, Daniel Zamfir, spune că Nicușor Dan a călcat Constituția în picioare.
La lansarea lui Cătălin Drulă, șeful statului a ținut un discurs în care a vorbit despre ultimii ani din istoria Bucureștiului, având experiența de edil. Acesta a precizat că din cauza unor tensiuni din politică, care au avut loc în ultimii 20-30 de ani, „multe din resursele acestui oraș pe fel de fel de prostii”.
„Nu ne-am mai văzut de un timp, dar am trăit împreună ultimii cinci ani aş zice. Cred că am reuşit să schimbăm împreună unele lucruri. Cum am putea să definim acești ani din istoria Bucureștiului? Lupta între corupţie şi anticorupţie ar fi prea simplu şi este cumva la nivel naţional. Cred că definiţia ar fi lupta între infrastructură şi panseluţe.”, a declarat Nicușor Dan