Trapperul cunoscut pentru prestația controversată de la Untold și problemele legea privind deținerea de substanțe interzise, a fost din nou în centrul atenției. Gheboasă s-a prezentat recent la Poliție pentru a depune o plângere penală, susținând că i-a fost furată mașina și o sumă de bani. Investigațiile rapide ale autorităților au scos însă la iveală o situație demnă de o comedie.
Gheboasă a mers la secția de poliție pentru a semnala dispariția autoturismului său, susținând că mașina i-a fost furată din parcarea subterană a blocului. Pe lângă mașină, el a raportat că i-a fost sustrasă și o sumă de bani din locuință.
„Vreau să îmi declar mașina furată. Mi-a furat cineva mașina acum de la subsolul blocului. Ni s-a zis să declarăm cât de repede. Nu numai mașina, mi-a furat și bani din casă”, le-a declarat trapperul polițiștilor.
Însă, investigațiile demarate de Poliție nu au durat prea mult. Ceea ce părea a fi un caz serios de furt s-a transformat rapid într-o scenă tragi-comică. Polițiștii au descoperit autoturismul artistului parcat la un supermarket din apropierea casei sale. Se pare că singurul loc în care mașina „a dispărut” a fost din memoria trapperului. Tânărul uitase că lăsase autoturismul în parcarea magazinului, nu în parcarea blocului.
Drept urmare a alarmei false, trapperul nu a scăpat nepedepsit. Deși și-a recuperat mașina, el va fi sancționat de autorități. Gheboasă va primi o amendă pentru apelarea abuzivă a forțelor de ordine, a declarat o sursă din poliție pentru Cancan.
Nu este prima dată când Gheboasă are probleme cu autoritățile sau stârnește controverse. Oamenii și-l amintesc în special pentru show-ul său de la festivalul Untold, unde a folosit un limbaj vulgar în fața spectatorilor. De asemenea, artistul a fost prins că deținea substanțe interzise pentru consum propriu. În urma acelui incident, el a fost cercetat într-un dosar de trafic de droguri și a primit o amendă penală în valoare de 4.800 de lei.