Parlamentarii și-au redus sumele forfetare cu 10%, pentru anul viitor. Practic, măsura nu-i afectează direct, deoarece senatorii și deputații nu trebuie să renunțe la indemnizațiile și diurnele pe care le primesc.
Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat, marţi, diminuarea cu 10% a cuantumului sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare, începând din 2026. Ca de obicei, spre deosebire de simplii cetățeni, atinși direct de austeritatea lui Bolojan, parlamentarii au găsit o șmecherie care le permite să mimeze solidaritatea fără să treacă prin ea.
Fără să piardă nici un leu din indemnizații și diurne, spre deosebire de restul românilor cărora li s-au tăiat pensiile și salariile, parlamentarii pot mima liniștiți solidaritatea și empatia. Astfel, conform noilor reguli, de anul viitor vor încasa „doar” 31.950 de lei în loc de 35.500 de lei. Rămâne în vigoare derogarea de la evaziune fiscală.
În anul 2026, „cuantumul sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare prevăzut la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se diminuează cu 10% din cuantumul lunar stabilit conform Hotărârii nr. 6/2013 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în Hotărârea adoptată.
Sumele forfetare sunt folosite pentru acoperirea unor cheltuieli, chipurile pentru buna desfășurare a activității parlamentarilor. În realitate, dat fiind că jumătate din aceste cheltuieli nu trebuie justificate cu acte, aleșii neamului le pot cheltui așa cum vor, în interes personal.
Suma forfetară la care are dreptul un senator sau un deputat a fost majorată la începutul anului 2023, când actuala criză fiscal bugetară își arăta colții. La acel moment, prin Hotărârea nr. 3 a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, conducerea parlamentului s-a arătat extrem de darnică cu aleșii neamului. Sumele forfetare au fost majorate la 35.500 de lei.
Actul normativ modifică și completează anexa la Hotărârea Birourilor Permanente nr. 5/2013 privind „Normele privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare și funcționare a birourilor parlamentare”. Cei interesați pot lectura documentul pe site-ul Senatului.
Prin aceeași reglementare au fost extinse tipurile de cheltuielil care pot fi făcute din acești bani. Mai mult parlamentarii și-au dat derogare pentru a comite evaziune fiscală fără teamă de a fi sancționați de ANAF. Ei nu mai trebuie să justifice cu documente decât jumătate din sumele cheltuite. Pentru cealaltă jumătate, trebuie doar să completeze o declarație pe propria răspundere, precompletată.
Foarte important este că sumele necheltuite într-o lună, nu se întorc, sub formă de economii, în bugetul de stat. Ca la loterie, acestea sunt reportate și se pot folosi până la finalul mandatului fără restricții.
Derogarea de la evaziune fiscală nu este singurul privilegiu pe care și l-au acordat. Spre deosebire de restul lucrătorilor din sistemul bugetar, parlamentarii își pot încasa atât indemnizațiile și diurnele, cât și sumele forfetare cu sacoșa, în numerar. O măsură lipsită de transparență care încurajează frauda fiscală din banii publici.
Conform datelor publicate de Libertatea, din cei 464 de parlamentari un număr de 204 au optat pentru încasarea sumelor forfetare în numerar. Alți 53 de parlamentari (37 deputaţi şi 15 senatori) au optat să primească și indemnizaţia la sacoșă.
Regulile adoptate în 2023 permit ca sumele să fie folosite pentru promovare pe social-media, consultanţă, formare profesională etc. În lipsa unor criterii stricte de alocare și a documentelor justificative în baza cărora se fac plățile, în lipsa unui audit extern riguros, se poate ajunge la cheltuieli care nu servesc în mod real scopul alocării financiare. Banii pot cheltuiți în campanii personale de promovae sau în folosul propriu al parlamentarilor.