Traian Băsescu îi dă dreptate Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, atunci când susține că un referendum pentru unirea cu România nu ar avea succes. Lidera de la Chișinău crede că unirea ar putea garanta pacea și apartenența moldovenilor la lumea liberă.
Președinta Republicii Moldova a declarat, într-o conferință de presă, că nu referendum pe tema unirii cu România ar fi un eșec la Chișinău. Maia Sandu a făcut aceste declarații într-o conferință de presă, întrebată de un jurnalist. Anterior, ea a declarat că ar susține o astfel de consultare, în favoarea unirii.
Întrebat, în emisiunea Politica Zilei, difuzată de B1 TV, cum comentează noile declarații de la Chișinău, Traian Băsescu i-a dat dreptate Maiei Sandu. Potrivit spuselor sale, în prezent, procentul cetățenilor moldoveni care ar vota în favoarea unirii este mai mic de 51%. Însă, a precizat fostul președinte, acesta a pornit de la 3%, drept care sunt speranțe că la un moment dat va crește la mai mult de jumătate.
„Maia Sandu are cetățenie română ca de altfel și premierul… tot guvernul de la Chișinău are cetățenie română. Maia Sandu are dreptate pentru că în momentul de față nu sunt 51% dintre cetățenii Republicii Moldova care să vrea unirea cu România. Procesul de derusificare a pornit de undeva de la 3% a celor care voiau unirea și a ajuns la 40%, cetățeni moldoveni care ar vrea unirea cu România. Mai este timp”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte Traian Băsescu a apreciat că strategia adoptată de liderii de la Chișinău, de a negocia aderarea la UE, în această perioadă, este cea mai potrivită.
„Strategia adoptată de Chișinău să meargă spre UE pentru moment, este foarte bună”, a precizat fostul șef al statului.
Între-o conferință de presă, la Chișinău, Maia Sandu a făcut noi declarații pe tema unirii cu România. Ea a precizat că, în acest moment, nu există o majoritate în Republica Moldova pentru așa ceva. Drept urmare, a precizat, autoritățile de la Chișinău vor merge în direcția stabilită de cetățeni la referendumul în care s-au declarat favorabili integrării în Uniunea Europeană.
„Cred că trebuie să ne concentrăm pe două obiective fundamentale. Să păstrăm pacea și să rămânem parte a lumii libere, a lumii democratice. Acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la Uniunea Europeană sau, eventual, ar putea fi asigurat dacă Republica Moldova ar fi sub protecția României. Pentru prima opțiune avem sprijinul majorității cetățenilor, am văzut acest lucru la referendum”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit spuselor sale, unirea cu România nu este o opțiune agreată de majoritatea cetățenilor moldoveni. Aceasta chiar dacă, prin unire moldovenilor le-ar fi garantate pacea și apartenența la lumea liberă.
„Pentru a doua opțiune, care ne-ar putea garanta și pacea, și apartenența la lumea liberă, nu există, deocamdată, o majoritate. Suntem o țară democratică și mergem strict după decizia cetățenilor”, a spus ea