Traian Băsescu îi dă dreptate lui Nicușor Dan. Ce spune despre felul în care președintele a tratat invitația lui Donald Trump (VIDEO)

Traian Băsescu îi dă dreptate lui Nicușor Dan. Ce spune despre felul în care președintele a tratat invitația lui Donald Trump (VIDEO)
Președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Captură video - Administrația Prezidențială / YouTube

Președintele Nicușor Dan a procedat corect adoptând poziția liderilor Uniunii Europene, fără să dea curs invitației lui Donald Trump de a se alătura Consiliului penru Pace. Traian Băsescu subliniază că România este parte a blocului comunitar.

Traian Băsescu susține poziția lui Nicușor Dan

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că România a procedat corect evitând să dea curs invitației lui Donald Trump de a se alătura Consiliului pentru Pace înființat la Davos. Zilele acesta, Nicușor Dan a fost criticat, din mai multe zone politice pentru că nu a acceptat să meargă în Elveția. Mulți așa-ziși experți i-au reproșat răspunsul în limbaj diplomatic pe care l-a dat invitației.

„Mă bucur că România a așteptat și că va avea o poziție concertată cu statele UE pentru că aici trăim. Nu trăim nici cu Trump și nici cu știu ce invitat din Qatar sau Arabia Saudită. Noi trăim în Europa, într-o uniune pe care o dorim ca soluție viața noastră și a generațiilor viitoare”, a spus Băsescu în emisiunea Politica Zilei difuzată de B1 TV.

În schimb, Traian Băsescu consideră că poziționarea președintelui, pe acest subiect, alături de ceilalți lideri ai Uniunii Europene, este cea corectă. România este parte a UE, iar viitorul este în această structură. Cu atât mai mult cu cât participarea la Consiliul pentru Pace implică o cotizație de un miliard de dolari, bani despre care nu se știe cum ar fi fost utilizați de Donald Trump.

„Cred că s-a procedat bine și ceea ce face Trump este o șușă de magnat care se joacă cu miliardele. Nu spune ce vrea să facă cu ele, dar cere să i le dea cineva pentru că, apoi, va vedea el. Dumneavoastră credeți că premierul Bulgariei va fi întrebat ce face Trump cu miliardul pe care i l-a dat?”, a declarat fostul președinte.

Răspusul Președinției la invitația lui Trump

Președintele Nicușor Dan a transmis un răspuns la invitația lui Donald Trump de a face parte din Consiliul pentru Pace. Într-un comunicat de presă, Administrația Prezidențială a transmis că a fost demarat un proces de analiză al conţinutului şi a implicaţiilor Cartei Board of Peace.

„Preşedintele României, Nicuşor Dan, salută iniţiativa Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii şi a securităţii internaţionale, inclusiv eforturile dedicate identificării unor soluţii pentru conflictul din Gaza şi pentru alte provocări globale majore”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Această evaluare are drept obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii iniţiative cu obligaţiile existente ale statului român şi identificarea modalităţilor optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului de consolidare a păcii în lume.

„În acest context, Preşedintele României a demarat un aprofundat proces de analiză al conţinutului şi implicaţiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaţionale asumate anterior de România, în special cele din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi al Uniunii Europene”, mai precizează comunicatul.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)