PNL strică tovărășia cu PSD din cauza lui Adrian Câciu. Peneliștii cer sancțiuni după derapajul din comisia de buget

PNL strică tovărășia cu PSD din cauza lui Adrian Câciu. Peneliștii cer sancțiuni după derapajul din comisia de buget
Deputatul PSD Adrian Câciu și senatoarea PNL Gabriela Horga s-au certat la dezbaterile pe buget din Parlament. Sursa foto: Captură video - USR / YouTube

PNL cere sancționarea lui Adrian Câciu după ieșirea nervoasă pe care a avut-o față de senatoarea Gabriela Horga, la lucrările comisiei senatoriale de buget-finanțe. Mai mult, peneliștii amenință cu sesizarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

PNL strică tovărășia cu PSD din cauza lui Câciu

Tensiunile dintre peneliști și social-democrați sunt în creștere, pe măsură ce discuțiile pe tema legii bugetului avansează. În aceste zile, sălile comisiilor parlamentare par că s-au transformat în adevărate oale sub presiune. Nervii cedează, iar aleșii poporului, altfel, modele de urmat în societate își împart cu dărnicie, insulte, jigniri și tot felul de acuzații.

Un astfel de episod s-a petrecut la Comisia senatorială de buget-finanțe între Gabriela Horga, șefa acestei structuri, de la PNL, și colegul Adrian Câciu, de la PSD. În timpul dezbaterilor, cei doi au avut o dispută verbală, încheiată destul de abrupt. Adrian Câciu a lovit cu palma în masă și a strigat la colega de coaliție, Gabriela Horga, iritat pentru că aceasta îl împiedica să-și expună punctul de vedere.

Imaginile cu incidentul au făcut înconjurul televiziunilor, iar peneliștii au considerat că trebuie să apere onoarea colegei lor. Drept urmare au cerut PSD și conducerii Camerei Deputaţilor să-l sancționeze pe deputatul agresiv.

„Partidul Naţional Liberal cere PSD şi conducerii Camerei Deputaţilor să se delimiteze şi să sancţioneze comportamentul agresiv repetat al deputatului PSD, Adrian Câciu. Partidul Naţional Liberal condamnă ferm gestul violent al deputatului PSD Adrian Câciu, manifestat în cursul şedinţei de astăzi a Comisiei de buget-finanţe, faţă de senatoarea PNL Gabriela Horga. De altfel, PNL va sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării”, au transmis peneliștii într-un comunicat.

Adrian Câciu acuzat de misoginism

Prin același comunicat, PNL solicită PSD să se delimiteze „ferm de comportamentul acestui personaj care recidivează în atitudinea misogină şi, recent, chiar xenofobă”.

„Un asemenea comportament este inacceptabil oriunde, nu doar într-un for legislativ al unui stat democratic. Reamintim că nu este primul incident de acest tip. După ce a urlat la ministra de Externe, ulterior, pe 11 martie, acelaşi deputat a avut ieşiri cu caracter xenofob la adresa unui coleg parlamentar de etnie maghiară, declarând că acesta «nu înţelege ce înseamnă să fii român» şi că «nu ar trebui să aibă voie să vorbească la microfon». PSD a condamnat atunci incidentul şi a anunţat o anchetă internă. Rezultatele acelei anchete nu s-au văzut”, au mai transmis peneliștii.

De asemenea, autorii comunicatului solicită conducerii Camerei Deputaţilor să aplice sancţiunile prevăzute de regulament. Mai mult, solicită colegilor de guvernare să dea dovadă „că angajamentele publice asumate nu rămân vorbe goale”.