Profesorul Theodor Paleologu, fost diplomat și fost ministru al Culturii, a declarat că PSD n-are niciun interes să se ajungă la alegeri anticipate, ci vrea pur și simplu un premier de la PNL care să-i facă jocurile. Paleologu l-a invocat în acest context pe Crin Antonescu, pe care l-a comparat cu un costum mâncat de molii. Cât despre premierul PNL Ilie Bolojan, profesorul a spus că acesta a făcut niște compromisuri cu PSD, dar măcar nu s-a făcut preș.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
„Nicușor Dan e foarte diferit de Traian Băsescu. Pentru că în 2009, țin minte, PSD-ul a făcut cam aceeași figură. După luni de zile de sabotaj și de duplicitate, și-au retras miniștrii. Numai că cu Băsescu și-au găsit nașul, dacă țineți minte. Nu e stilul lui Nicușor Dan, cu el nu și-au găsit nașul, e limpede lucrul ăsta, dar pot înțelege atitudinea președintelui pentru că are un alt temperament, o altă fire, pe de o parte. Pe de altă parte, nici nu are un partid în spate, un partid puternic. E singur. Și atunci trebuie să navigheze, cum se descurcă între Scila și Caribda. E ca un îmblânzitor în curtea cu tigrii”, a comentat Theodor Paleologu atitudinea președintelui Nicușor Dan de când a izbucnit criza guvernamentală.
Acesta a afirmat apoi că va urma o moțiune de cenzură și se așteaptă ca aceasta să treacă deoarece PSD și AUR sunt primul și al doilea partid din Parlament și mai pot lua voturi de la SOS și POT.
„S-ar putea să mă înșel, să dea Dumnezeu să mă înșel, dar tind să cred că va pica Guvernul”, a mai susținut Paleologu.
Profesorul a mai afirmat că PSD, de fapt, vrea un fel de USL, o complicitate cu PNL spre avantajul lor și sărăcirea țării, iar premier să fie un om de paie de la PNL.
„E o situație imposibilă pe care PSD-ul o creează. Dacă președintele, așa cum a spus, nu va numi, pe bună dreptate, un premier susținut de PSD și AUR, ne putem îndrepta către alegere anticipate. E foarte posibil, dar mi se pare o tâmpenie. Eu nu prea cred într-un asemenea scenariu, pentru că n-are niciun interes PSD-ul să declanșeze alegere anticipate. Principalul perdant al unor alegeri anticipate ar fi PSD.
Ei nu-și dau seama că nu mai pot face manevrele pe care le făceau acum 17 ani. Nu mai au forța necesară. Sunt un partid care a luat-o pe tobogan în jos. Sunt în pierdere masivă. Dacă au loc alegeri anticipate acum, PSD-ul ar avea undeva în jur de 20% în cel mai bun caz.
Deci nu cred că vor forța lucrurile în acest sens. Deci practic e o cvadratura cercului. Ei ar vrea cu siguranță un premier de la PNL care să le facă jocurile, să reînvie USL-ul. Pentru că, de fapt, nostalgia USL-ului este un element extraordinar de puternic în viața politică românească.
Să nu uităm că din nostalgie pentru epoca USL-ului a fost desemnat Crin Antonescu drept candidat la alegerile prezidențiale și a fost efectiv scos din dulap, dar nu era naftalină acolo, că despre Crin Antonescu nici măcar nu pot să spui că a fost scos de la naftalină, că e mâncat de molii. Știți, e ca un costum prăfuit, vechi, plin de scame și mâncat ca de molii. Asta ne-au propus PSD-știi și PNL-știi anul trecut și, de fapt, ăsta este idealul către care aspiră PSD-ul – un prim-ministru de la PNL care să le facă voia și sunt în PNL suficienți. Pentru că conivența și complicitatea dintre PSD și PNL e o treabă veche. A început pe vremea lui Tăriceanu”, a explicat Theodor Paleologu.
Acesta a mai afirmat că premierul liberal Ilie Bolojan nu e nici pe departe un om intransigent cum e portretizat, ba chiar a făcut multe compromisuri ca să mai liniștească PSD-ul.
„Deci deja sunt 20 de ani de complicități, de amiciții care și-au dovedit nocivitatea în timp. Bolojan a ieșit din această logică a complicității PNL-PSD și de-aia vor să-l dea jos. Și aș mai adăuga un lucru. Se tot spune despre Bolojan că este încăpățânat, că este intransigent, realitatea este cu totul alta. Guvernul ăsta a rezistat atâtea luni pentru că Bolojan, de fapt, a făcut compromisuri peste compromisuri. Luați exemplul chestiunii pensiilor speciale. De fapt, Bolojan a obținut 20% din ce și-a propus. (…) Dar e de apreciat că nu face preș cu totul în fața PSD-ului”, a mai declarat Theodor Paleologu, pentru B1 TV.