Accident grav la Survivor. Medicii i-au amputat parțial piciorul unui concurent. Ce s-a întâmplat

Accident grav la Survivor! Un incident dramatic a zguduit echipa producției Survivor Grecia, după ce unul dintre concurenți, Stavros Floros, în vârstă de 22 de ani, a fost implicat într-un accident extrem de grav în Republica Dominicană. Tânărul a suferit răni severe, iar medicii au fost nevoiți să îi amputeze o parte din picior pentru a-i salva viața.

Evenimentul a provocat șoc atât în rândul echipei de producție, cât și printre fanii emisiunii, mai ales că accidentul nu s-ar fi produs în timpul unei probe oficiale din competiție.

Cum s-a produs accidentul în care a fost implicat concurentul Survivor

Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, incidentul ar fi avut loc într-un moment de pauză de la filmări. Stavros Floros ar fi participat la o sesiune de pescuit subacvatic cu harponul, activitate frecvent practicată în zona unde este filmat show-ul.

În împrejurări care sunt în continuare analizate de autorități, concurentul ar fi fost lovit violent de o ambarcațiune turistică aflată în mișcare.

Impactul i-a provocat răni extrem de grave, iar echipele de intervenție au fost chemate de urgență la fața locului. Potrivit martorilor, salvatorii și personalul medical mobilizat de producție au intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor.

Accident grav la Survivor! Care este starea de sănătate a lui Stavros Floros

După accident, tânărul a fost transportat de urgență la un spital din Republica Dominicană, unde medicii au început imediat procedurile pentru stabilizarea stării sale, potrivit Cancan.

Primele evaluări medicale au arătat că viața concurentului era în pericol, însă medicii au reușit să îl stabilizeze după mai multe intervenții dificile.

Ulterior, gravitatea traumatismelor suferite la nivelul membrelor inferioare a impus o decizie radicală. Din cauza complicațiilor severe, medicii au fost obligați să îi amputeze o parte din piciorul afectat. De asemenea, și celălalt membru inferior a fost grav rănit și necesită tratament medical suplimentar.

Ce decizie au luat producătorii emisiunii

Surse apropiate producției susțin că incidentul a avut un impact major asupra întregii echipe, iar filmările au fost suspendate temporar.

Producătorii au anunțat și oprirea difuzării emisiunii până la finalizarea verificărilor privind circumstanțele producerii accidentului.

„Concurentul rămâne internat în spital în stare gravă, dar stabilă, și este în afara oricărui pericol. Până când cauzele incidentului nu vor fi investigate pe deplin, transmisia televizată a programului este suspendată.”