Externe
Monumentul lui Lincoln din Washington a fost vandalizat cu graffiti de culoare roșie, a anunțat Serviciul Parcurilor Naționale din SUA.
Vopseaua a fost pusă pe una din coloanele monumentului în formă de templu grecesc în stil doric. Operatorii de salubritate au înlăturat scrisul cu o substanță decapantă pentru vopsea de exterior compusă dintr-un gel ce nu atacă piatra istorică, potrivit Agerpres.
Aceasta nu a fost prima întâmplare de acest gen. Și în luna februarie, patru monumente naționale din Washington au fost vandalizate. Printre acestea se numără și monumentul lui Lincoln, pe scările căruia s-au găsit mesaje cu markerul.
![]()