Un bărbat a încercat să distrugă o pictură realizată de fostul dictator Adolf Hitler, expusă într-un muzeu din Italia, confom publicației Il Giorno. Incidentul a avut loc într-un muzeu situat pe malul Lacului Garda, la periferia orașului italian Brescia, MuSa di Salo.
În cadrul expoziției „Muzeul Nebuniei”, era expusă și o pictură fără titlu, realizată de Adolf Hitler. Un bărbat de 40 de ani, probabil în stare de ebrietate, a devenit agresiv și a strigat: „Unde este mizeria de tablou al Hitler?”. După ce a identificat pictura, bărbatul a vrut să o distrugă cu o șurubelniță.
Tabloul a suferit doar daune minore, nesemnificative, iar individul a reuşit să fugă.
"Este vorba de un incident grav, analizăm posibilitatea de a depune plângere. Vom încerca să protejăm mai bine acest document istoric", a declarat un reprezentant al Muzeului, conform Mediafax.