Simona Halep a ajuns în România cu trofeul de la Roland Garros (FOTO, VIDEO)

Simona Halep a ajuns în România cu trofeul de la Roland Garros (FOTO, VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Simona Halep s-a întors luni în ţară cu trofeul de la Roland Garros,primul său titlu major de Grand Slam. Halep a fostîntâmpinată de ministrul Tineretului si Sportului, Ioana Bran, de preşedintele FRT, George Cosac, precum şi de ceilalţi membri ai Comitetului Director al FRT, la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

Aeronava „Alexandru Ioan Cuza” a companiei Tarom, cu care Halep s-a întors în țară,a fost udată de două maşini de pompieri, în semn de respect pentru aducerea campioanei de la Roland Garros.

Tot luni, Halep va prezenta primul său mare trofeu, la Arena Naţională. Numărul 1 mondial va ajunge pe cel mai mare stadion al ţării la ora 20.00, pentru a sărbători titlul de la Paris, alături de fani.

Evenimentul va începe la ora 20:00 și va dura în jur de 30 de minute, iar întrarea la întâlnirea cu Halep va fi liberă. Halep a confirmat informaţia pe contul personal de Facebook: „La ora 20:00 pe Arena Națională din București voi prezenta trofeul primit pentru câștigarea primului turneu de Grand Slam. Roland Garros 2018. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere! Vă aștept la Arena Națională!”.

În urma acestui succes Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un de Grand Slam după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.