Mesajul președintelui Iohannis, cu prilejul sărbătorii de Hanuka

Mesajul președintelui Iohannis, cu prilejul sărbătorii de Hanuka
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul sărbătorii de Hanuka. Textul a fost prezentat de consilierul prezidențial Segiu Nistor la Templul Coral din București.

„Cu prilejul Sărbătorii Hanuka, doresc să adresez salutul meu călduros, însoțit de sincere urări de pace și prosperitate tuturor membrilor comunităților evreiești din România. Celebrare a luminii și a biruinței, Hanuka ne amintește de prezența sacrului în viața de zi cu zi, întărindu-ne în credință și speranță. Felicit conducerea Federației Comunităților Evreiești din România pentru această festivitate găzduită la Templul Coral, loc-simbol al continuității în istoria zbuciumată a evreilor din România, dar și o dovadă a contribuției valoroase a evreilor la binele comun”, se arată în mesajul lui Iohannis.

Totodată, președintele mai spune că Templul Coral ne reamintește, cu fiecare sărbătoare, de valorile spirituale ale poporului evreu, pe care le apreciază și le susține: dialogul, cunoașterea de sine și a celuilalt, solidaritatea, respectul pentru alteritate.

„În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, aprinderea lumânărilor Menorei este ritualul prin care cinstim memoria celor care s-au jertfit pentru libertate și unitate și prin care împărtășim speranța în viitorul pe care-l construim împreună, sub semnul unității în diversitate, pentru noi și generațiile care vor urma. Hag Hanuka Sameah!”, completează comunicatul prezidențial.