FRF a votat dezafilierea Universității Craiova, decizia fiind definitivă

FRF a votat dezafilierea Universității Craiova, decizia fiind definitivă
Foto: bitnews.ro

Federația Română de Fotbal (FRF) a votat excluderea echipei Universitatea Craiova, patronată de Adrian Mititelu, în cadrul Adunării Generale de luni. Astfel, U Craiova a fost exclusă din FRF cu 168 de voturi pentru, 18 abţineri şi cinci împotrivă.

La 20 iulie 2011, FRF anunța că Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, fiind exclusă provizoriu de Comitetul Executiv, până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.

Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.
      
În urma dezafilierii, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi pot pleca la alte echipe.

Totuși, FRF a decis că, din sezonul viitor, orașul Craiova își poate înscrie o echipă în Liga a II-a.

În aceeași ședință s-a constatat și faptul că echipa Poli timișoara, patronată de Marian iancu, NU va putea promova în Liga I.