Viorica Dăncilă: ‘Președintele face un abuz de putere și continuă blocarea activității Guvernului. Nu a venit cu nicio soluție de deblocare a crizei, ci doar cu declarații care să o alimenteze’

Viorica Dăncilă: 'Președintele face un abuz de putere și continuă blocarea activității Guvernului. Nu a venit cu nicio soluție de deblocare a crizei, ci doar cu declarații care să o alimenteze'
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă reacționează după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că respinge propunerile de miniștri interimari înaintate de șefa Guvernului. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dăncilă îl acuză pe șeful statului că a transformat Palatul Cotroceni în sediul său de campanie, că blochează activitatea Guvernului și că alimentează criza politică.

INCENDIAR! N-O SĂ ÎȚI VINĂ SĂ CREZI CUM ARĂTA MIHAELA RĂDULESCU CÂND ERA GRASĂ! FANII ȘI-AU FĂCUT CRUCE (GALERIE FOTO)

”Din nefericire, Palatul Cotroceni a devenit un sediu de campanie pentru actualul președinte. Îi transmit domnului Klaus Iohannis că cetățenii încă așteaptă explicații cu privire la motivul pentru care încalcă repetat Constituția.

Toți vrem să înțelegem de ce actualul șef al statului face un abuz de putere și continuă blocarea activității Guvernului, deși majoritatea constituționaliștilor îi transmit că interpretează electoral Legea fundamentală.

Respectarea Constituției nu este facultativă, este obligatorie, iar domnul Klaus Iohannis ar fi trebuit să învețe acest lucru după multiplele situații în care a primit soluții nefavorabile de la Curte.

Actualul președinte nu a venit în tot acest timp cu nicio soluție de deblocare a crizei, ci doar cu declarații care să o alimenteze. Candidatul Iohannis vorbește despre obligațiile premierului, dar nu se achită de propriile obligații. În schimb, se antepronunță în numele Curții Constituționale, în numele Parlamentului, și chiar în numele Guvernului. Ne dovedește încă o dată visul său de a fi «președintele-stat»”, se arată în mesajul premierului.

IMAGINI BOMBĂ CU O VEDETĂ DIN ROMÂNIA! BĂRBAȚII AU RĂMAS ȘOCAȚII CÂND AU VĂZUT-O GOALĂ

Dăncilă îi dă o replică lui Iohannis și după ce președintele a amintit că în ultimii doi ani și jumătate PSD a schimbat trei guverne și 80 de miniștri, la care se adaugă 35 de solicitări de remanieri sau demisii.

”În același timp, domnul Klaus Iohannis uită că a girat absolut toate guvernele și toți miniștrii din ultimii 5 ani, însă în momentul când nu i-a mai convenit politic, s-a întors de fiecare dată împotriva lor și a încercat să manipuleze o țară întreagă”, a mai transmis premierul.

De asemenea, Dăncilă a subliniat că nu vor fi probleme în privința plății pensiilor și salariilor românilor, așa cum a avertizat Klaus Iohannis.

LACRIMI AMARE ÎN SHOWBIZ! OANA LIS A FĂCUT ANUNȚUL CUMPLIT! ‘VĂ ANUNȚ CU DURERE ÎN SUFLET…’

”Am văzut în această seară la domnul Klaus Iohannis un dispreț orb pentru români și țară. Ce a făcut președintele României astăzi este un act grav de iresponsabilitate și un atentat la liniștea și siguranța oamenilor pentru ziua de mâine. Să îi fie clar și domnului Klaus Iohannis: Guvernul pe care îl conduc plătește astăzi pensiile și salariile și le va plăti și de acum înainte. Încercarea acestuia de a-i speria pe oameni și a crea panică în societate este de un cinism incalificabil.

Noi ne-am făcut datoria și am sesizat Curtea Constituțională în legătură cu aceste încălcări, însă ne asigurăm că venim și cu alte soluții pentru deblocarea crizei instituționale actuale, asta în ciuda insistenței candidatului Klaus Iohannis de a o perpetua”, a mai scris Viorica Dăncilă pe Facebook.