Israelul a bombardat, miercuri, mai multe poziţii din Fâşia Gaza ale grupării Hamas, după ce aceasta a lansat mai multe rachete către Israel pe parcursul nopţii, atacul fiind răspunsul grupării la prevederile „Înţelegerii Secolului” a lui Donald Trump, relatează Los Angeles Times.
Potrivit forţelor armate israeliene, Hamas ar fi lansat cel puţin 13 rachete şi ar fi efectuat şi bombardamente cu mortiere. Ca răspuns, Israelul a lovit un centru de producţie de armament aparţinând grupării Hamas.
„FDI (Forţele de Apărare Israeliene – n.r.) au lovit ţinte aparţinând organizaţiei teroriste Hamas din sudul Faşiei Gaza, inclusiv un centru utilizat pentru producerea de arme”, a precizat armata israeliană.
Schimbul de focuri a venit după mai multe luni de relativ calm în Fâşia Gaza, instalat pe fondul unui armistiţiu informal între grupare şi Israel – acord cel mai probabil făcut cu medierea Egiptului, care în mod tradiţional a susţinut Hamas. Situaţia a fost, însă, schimbată radical odată cu semnarea „Înţelegerii Secolului” dintre Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Pe 29 ianuarie, preşedintele american Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au semnat aşa-numita „Înţelegere a Secolului”, care al cărei rol ar fi, teoretic, de a rezolva conflictul palestiniano-israelian. Pactul a fost, însă, perceput negativ de cea mai mare parte a comunităţii internaţionale sau cel mult, cu rezerve. Practic doar Israelul i-a aprecizat prevederile.
Prin urmare, reacţii violente la pact erau de aşteptat.
Momentul în care o rachetă trasă de gruparea Hamas loveşte o ţintă din Israel
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Prevederile referitoare laIsrael
Prevederile referitoare la statul palestinian
![]()
Foto: Localizarea Fâșiei Gaza (sursă foto: Google Maps)