Totul despre atacurile de panică. Cauze, simptome și cum se pot trata

Totul despre atacurile de panică. Cauze, simptome și cum se pot trata
Foto: pixabay.com

Atacurile de panică sunt frecvente în rândul populaţiei, prevalenţa lor situându-se în jurul a 11% în decursul unui an. Din acest procent, majoritatea persoanelor nu necesită tratament, fiind puţine cazurile ce evoluează spre tulburare de panică. Tulburarea de panică afectează2-3% din populaţie într-un an, potrivit DSM online.

Ce sunt atacurile de panică

Atacul de panică şi tulburarea de panică fac parte din grupultulburărilor anxioase. Atacul de panică reprezntă un raspuns specific la o situatie care implică frica, iar mai multe atacuri recurente constituie tulburarea de panică.

Atacul de panică este ilustrat de o perioadă delimitată de frică intensă şi disconfort, care atinge un maxim în aproximativ 10 minute şi poate fi însoțit de simptome numeroase și foarte variate. În general, persoana care are aceste episoade nu ştie care este elementul declanșator.

Sunt șanse ca o persoană care a trecut printr-un atac de panică la volan să refuze să mai conducă, iar cu timpul să ducă din ce în ce mai multe îngrădiri;atacul de panică nu se oprește la o singură activitate și își face loc în toate colțurile vieții, chiar și în momentele care sunt destinate relaxării și destinderii emoționale.

Care sunt simptomele atacului de panică. Cum îl recunoști

Tulburarea de panică constă în apariţia unor atacuri de panică imprevizibile, recurente, ce pot surveni fie pe fondul unei stări de calm, fie pe fondul unei stări anxioase.

Atacul de panică reprezintă instalarea bruscă a unei stări intense de disconfort sau frică, de scurtă durată, însoţită de simptome somatice şi cognitive.

Principalele simptome sunt:

  • Sentimentul de pericol sau căse va întâmpla ceva foarte rău
  • Teama de a pierde controlul şi teama de moarte
  • paloare
  • palpitaţii
  • tahicardie
  • durere/disconfort toracic
  • transpiraţie
  • tremor
  • dispnee, senzaţie de sufocare
  • nod în gât
  • greaţă/disconfort abdominal
  • ameţeală, leşin
  • derealizare, depersonalizare (persoana trăiește sentimentele și experiențele sale ca detașate, îndepărtate, ca și când nu i-ar aparține. Obiectele și oamenii par ireali, distanți, artificiali, fără culoare, fără viață)
  • frica de-a pierde controlul sau de-a înnebuni
  • frica de moarte
  • parestezii, amorţeli, furnicături
  • frisoane sau senzaţie de căldură

Cauzele atacurilor de panică și factorii care influențează apariția acestora

Nu se ştie ce cauzează cu exactitate atacurile de panică sau tulburările de panică, însă un rol important îl au genetica, stresul major, temperamentul mai sensibil sau predispus la emoţii negative, anumite schimbări în modul de funcţionare a unor anumite părţi ale creierului.

Atacurile de panica pot aparea brusc si fara avertizare la inceput, dar in timp, acestea sunt declansate de anumite situatii.

Factorii care pot creşte riscul apariţiei unui atac de panică include antecedente familiale de atacuri de panică sau tulburari de panica, un stres major de viaţă (moartea sau boala grava a unei persoane dragi), un eveniment traumatic (accident, atac sexual), modificari majore în viaţă, cum ar fi divorţul sau naşterea unui copil. Pot contribui, de asemenea, consumul de substanţe excitante precum tutunul, cafeaua, alcoolul.

Nu în ultimul rând, vector declanşator poate fi un abuz sau o traumă din copilărie care iese brusc la suprafaţă.

Cum se diagnosticheaza tulburările de panică

Aceasta afecţiune este o tulburare cronică în general, fiind foarte variabilă simptomatic de la un pacient la altul. Cu toate acestea, circa 30% până la 40% dintre pacienţi nu mai prezintă simptome la o monitorizare pe termen lung; aproximativ 50% au simptome uşoare care nu interferează cu activitatea globală. Din păcate aproximativ 10%-20% prezintă însă o simptomatologie severă cu afectarea majoră a calitatii vietii, iar după 2-3 atacuri severe cei afectaţi devin îngrijorati în legătură cu starea lor de sanatate, consemnează Manualul Kaplan de Psihiatrie.

Cum se pot trata atacurile de panică

Primul ajutor. Hiperventilarea este un simptom al atacurilor de panică care poate crește frica, așa că o soluție de a vă calma este respirația profundă. Dacă sunteți capabili să vă controlați respirația, aceasta poate reduce simptomele de panică în timpul unui atac. Concentrați-vă asupra ei! Numărați până la patru când inspirați, țineți aerul în plămâni o secundă, apoi expirați numărând iar până la patru.

Conștientizați faptul că aveți un atac de panică și încercați să vă gândiți la faptul că acest lucru este temporar, că va trece de îndată ce vă veți calma și că sunteți în regulă. Scoteți-vă din minte ideea precum că veți muri, acesta fiind unul dintre simptomele specifice atacului de panică. Conștientizarea atacului de panică vă va permite să vă concentrați asupra altor tehnici de reducere a simptomelor.

Dacă vă aflați într-un mediu alert, cu mulți stimuli, acest lucru vă poate alimenta frica. Pentru a reduce stimulii, închideți ochii în timpul atacului de panică. Acest lucru poate face mai ușoară concentrarea asupra respirației.

Deoarece atacurile de panică pot provoca un sentiment de detașare sau separare de realitate, o soluție este concentrarea pe senzațiile fizice familiare. Spre exemplu, să simțiți o textură cu palmele (hainele, biroul etc). Aceste senzații specifice vă păstrează concentrați asupra realităţiie și vă dau un motiv de revenire la normalitate.

Unii oameni consideră utilă găsirea unui obiect pe care să își focuseze toată atenția atunci când au un atac de panică. Poate fi o fotografie sau un obiect achiziţionat într-un context plăcut (vacanţă, promovare)

Încercaţi să vă relaxaţi muşchii, pornind de la ceva simplu precum degetele de la mână și apoi continuând cu restul corpului.

Mutaţi-vă atrenţia asupra ceva plăcut, faceţi o plimbare în timp ce sunteţi atenţi la respiraţie, să fie lentă, după cum am explicat mai sus.

Tratamentul pe termen lung, în cazul recurenţei crizelor implică psihoterapia şi chiar medicaţia cu anxiolitice. Adresaţi-vă medicului de familie şi apoi unui specialist.