Mara Bănică a primit în dar un inel super prețios, care poate lua ochii oricui. Vedeta ajunge la altar, iar vestea cea mare a fost împărtășită chiar de ea, pe rețelele de socializare.
Vedeta a postat o fotografie cu inelul, ieri seară, la o oră când multe persoane dormeau ceva. Alături de imagine a scris doar un cuvânt, care spune, totuși, tot ce trebuie să știm despre cum s-a simțit: „Speechless (fără cuvinte)”, a scris jurnalista.
Potrivit surselor Spynews.ro, bijuteria se numește „Lady Diana”, este realizată cu diamante și safire și, clar, a costat ceva!
Timp de aproape doi ani, Mara Bănică se iubește cu un bărbat pe care îl ține departe de ochii curioșilor. În cadrul unei emisiuni la Antena Stars, jurnalista dezvăluia faptul că partenerul ei pur și simplu nu vrea să aibă nicio legătură cu televiziunea.
„Nu vreau să îl arăt deloc. Şi nu îşi doreşte nici el. Suntem de un an şi ceva împreună. E o relaţie frumoasă, este un om cu care mă potrivesc şi cu care mă înţeleg foarte bine”, spunea Mara Bănică.
Vedeta a recunoscut că preferă să își țină poveștile personale departe de privirile curioase ale oamenilor.
„Şi cu cât vorbesc mai mult de chestia asta, cu atât mai mult lumea e mai curioasă. De aia încerc să trec repede peste subiectul ăsta, pentru că nu vreau să fie discuţii. Nu am nimic de ascuns, dar vreau aşa ce e al meu, să fie doar al meu şi atât”, mai povestea vedeta.
Pe Mara Bănică o cunoaște o țară întreagă. Celebră pentru stilul tranșant și incinsiv, jurnalista a dezvăluit, de-a lungul timpului, că viața ei nu a fost deloc una lipsită de dramă și dezamăgiri.
Mara Bănică a fost corespondent de război pe fronturile din Irak, Afghanistan, Kosovo și a acoperit atentatele din Spania, subiecte precum eliberarea Fâșiei Gaza sau atententele de la Londra. Are 44 de ani, este necăsătorită și are un băiețel în vârstă de 9 ani, pe nume Dima.
Mara Bănică a debutat ca reporter la TV Soti, în anul 1994, apoi a renunțat la televiziune pentru o carieră în presa scrisă, fiind corespondent al publicației ZIUA timp de mai mulți ani.
În 2002, Mara revine în televiziune, la Realitatea TV. Se mută pe un post de corespondent special la Național Tv, urmând ca în 2007 să opteze pentru Kanal D, acolo unde a și rămas vreme de doi ani.
A atras rapid atenția publiului odată cu scandalurile mondene în care a fost implicată. A profitat de ele și și-a croit rapid un drum în emisiunile de tip cancan, devenind un simbol al știrilor mondene.
A fost personajul principal în toate tabloidele atunci când iubitul ei a amenințat-o că va da presei fotografii indecente cu ea.
Mara a povestit, la un moment dat, că pe când avea 35 de ani a rămas însărcinată, așa cum și-a dorit dintotdeauna: să devină mamă la această vârstă.
Din nefericire, când a aflat despre minunea pe care o purta în pântece, medicii i-au dat un diagnostic teribil tatălui ei: cancer. Iar asta nu e tot… la o lună după ce a primit vestea că e gravidă, jurnalista și tatăl băiețelului său s-au despărțit.