În cursul zilei de marți, autoritățile de la Londra au decis să relaxeze măsurile de combatere a răspândirii noului coronavirus, pentru câteva zile, în apriperea Crăciunului. Decizia vine pentru a le putea permite oamenilor să își viziteze, într-un interval de câteva zile, rudele cu ocazia sărbătorilor, informează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit autorităților, trei gospodării diferite se vor putea reuni în același loc, pe o perioadă de cel mult cinci zile, în intervalul 23 – 27 decembrie. Totodată, familiile se pot deplasa pe teritoriul Regatului Unit, după cum a precizat Executivul de la Londra.
„Aceste bule vor fi ocazia ca oamenii să-şi întâlnească prieteni apropiaţi şi familia în mod foarte restrâns (…), dar numai pe o perioadă limitată”, a declarat ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernamentale, precizează Agerpres.
În Marea Britanie, fiecare regiune are dreptul să își decidă regulile proprii în lupta cu COVID-19, însă, pentru perioada sărbătorilor au decis să adopte aceeași măsură.
De la începutul pandemie, pe teritoriul Regatului s-au înregistrat peste un milion de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2. Mai exact 1,538,794, iar dintre aceștia 55,838 au decedat, după cum arată Worldometers.info.