Șoferii care nu plătesc amenzile s-ar putea alege cu permisele suspendate până la dovada plății

Șoferii care nu plătesc amenzile s-ar putea alege cu permisele suspendate până la dovada plății

Şoferii amendaţi care nu achită valoarea sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, potrivit unei propuneri de modificare a Codului rutier, lansată vineri în dezbatere publică, pe site-ul MAI.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului  pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier, n.r.) a fost postat, vineri, spre consultare, pe site-ul MAI, cei interesaţi putând să-şi exprime punctul de vedere sau să facă sugestii vizavi de modificările propuse, în termen de zece zile.

Proiectul prevede introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege.

„Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 195/2002, n.r.), în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal”, se arată în proiect.

Sancţiunea ar urma să fie aplicată până când şoferul face dovada achitării amenzii.

Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR