Un român a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru fraudarea Guvernului american

Un român a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru fraudarea Guvernului american
Un român de 31 ani, care locuieşte în Statele Unite, a fost condamnat la şapte ani de închisoare, fiind acuzat că a condus o rețea cu ajutorul căreia a încasat aproximativ 1,6 milioane de dolari în baza unor...

Un român de 31 ani, care locuieşte în Statele Unite, a fost condamnat la şapte ani de închisoare, fiind acuzat că a condus o rețea cu ajutorul căreia a încasat aproximativ 1,6 milioane de dolari în baza unor declaraţii fiscale frauduloase, relatează Chicago Sun Times, potrivit Mediafax.

Ovidiu Isac era liderul unei rețele de 23 de persoane cu care a conspirat, în regiunea oraşului Chicago, utilizând conturile bancare ale acestora pentru a primi sume solicitate în baza unor cereri de restituire, în schimbul unei părţi a acestor sume, false şi a trimite banii în România, a anunţat Biroul Procurorului Statelor Unite într-un comunicat.

Cel puţin 470 de cereri false de restituire, în valoare de 4.000 până la 7.000 de dolari fiecare, au fost completate în numele unor cetăţeni români care au vizitat anterior Statele Unite cu vize pentru studii şi au completat cereri de restituire, dar care nu se mai aflau în ţară, precizează procurorii.

Isac a fost condamnat vineri la 85 de luni de închisoare şi la plata sumei de 1,64 milioane de. Judecătorul a hotărât totodată ca românul să fie deportat după ispăşirea pedepsei.