Brad Stevens a fost numit, miercuri, în funcția de antrenor principal al echipei din NBA Boston Celtics, potrivit USA Today.
Stevens, care are 36 de ani, a pregătit echipa Universității Butler, Indianapolis, în ultimele șase sezoane, cu care a ajuns în finala campionatului universitar în 2010 și 2011.
„Deşi este tânăr, eu îl văd pe Brad ca un mare conducător. Echipele sale au fost mereu puternice şi eficiente. Brad este un antrenor care deja a obţinut multe succese şi abia aştept să lucrez cu el„, a declarat Danny Ainge, președintele secției de baschet de la Celtics.
Stevens este cel mai tânăr antrenor care a ajuns în Final Four de la Bob Knight în 1973.
Acesta îi succede lui Glenn Rivers, care preia conducerea tehnică a Los Angeles Clippers.