Timiș: Un bărbat aflat în arestul Poliției a încercat să se spânzure

Timiș: Un bărbat aflat în arestul Poliției a încercat să se spânzure

Un bărbat care se afla în arestul Poliției Timiș s-a spânzurat, luni, în celula sa, relatează Press Alert. Cel care a vrut să-și pună capăt zilelor a fost descoperit de unul dintre gardieni, care a alertat imediat echipele de salvare.

Medicii au reușit să-l resusciteze pe bărbat, după care l-au transportat la spital. Potrivit polițiștilor, cel care s-a spânzurat este Gearmaty Andrei care a fost arestat după ce a violat și ucis o fetiță în vârstă de 10 ani la Jimbolia.

“În cauză s-a constituit imediat o echipă operativă format dintr-un judecător, procurer, medic legist și polițiștii de investigații criminale care efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a survenit rănirea lui G.Andrei, de 40 de ani, din Jimbolia, județul Timiș, care se afla reținut în stare de arest prevenitiv, fiind suspect de comiterea infracțiunilor de omor și viol”, se arată într-un comunicat al Poliției Timiș.

În prezent forțele de ordine au deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care a avut loc evenimentul.

Tentativă de suicid în penitenciar

Embed: