Contract de un miliard de euro pe Autostrada Unirii. Cât vor dura lucrările de construcție

Contract de un miliard de euro pe Autostrada Unirii. Cât vor dura lucrările de construcție
Sursa foto: Captura video Youtube/ Construim România

Primul contract de proiectare și execuție lucrări pe traseul montan al Autostrăzii Unirii (A8) a fost atribuit pentru un miliard de euro. CNIR a declarat câștigătoare a licitației o asociere formată din constructori români și bosniaci.

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a finalizat achiziția pentru proiectarea și execuția lotului de autostradă 1C Sărăţeni – Joseni. În cazul în care procedura nu va fi contestată, se estimează că acest contract va fi semnat în următoarele zece zile.

CNIR a anunțat, printr-un comunicat de presă, că asocierea formată din SA&PE Construct (lider) – Tehnostrade – Spedition UMB – Euro Asfalt a fost selectată pentru acest contract. Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene prin Programul Transport 2021 – 2027, dar și din bani e la bugetul statului.

„Mulţumesc Comisiei de Evaluare pentru finalizarea procedurii înainte de termen”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, citat în comunicat.

Lotul 1C Sărăţeni – Joseni, de pe Autostrada Unirii traversează județele Mureş şi Harghita. Pe acest traseu sunt prevăzute două parcări de scurtă durată (stânga/dreapta) cu 12 spaţii de încărcare pentru maşini electrice. În plus, lotul Sărăţeni – Joseni va avea descărcări provizorii, pentru a asigura funcţionarea independentă.

Precizările ministrului Sorin Grindeanu

Atribuirea contractului de proiectare și lucrări pentru lotul Sărăţeni – Joseni de pe Autostrada Unirii A8, a fost salutată și de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Într-o postare pe Facebook, oficialul guvernamental a dat detalii tehnice despre această investiție.

„Primul contract atribuit de CNIR: proiectarea şi execuţia lotului Sărăţeni – Joseni al A8! Asocierea de constructori români şi bosniaci care a câştigat acest contract, în valoare de 4,94 miliarde lei (fără TVA), trebuie să finalizeze construcţia acestui lot de autostradă în 54 de luni (14 luni pentru etapa de proiectare şi 40 de luni pentru execuţia lucrărilor)”, a anunţat ministrul Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

El a arătat că lungimea lotului de autostradă Sărăţeni – Joseni măsoară de 32,4 kilometri. De-a lungul traseului vor fi construite 39 de poduri şi pasaje, trei tuneluri unidirecţionale, patru polate, două pasaje ecoducte (pentru accesul animalelor) și două parcări de scurtă durată, dotate cu 12 spaţii de încărcare pentru maşini electrice.

Lungimea pasajelor şi a tunelurilor va fi de aproximativ 16 kilometri şi reprezintă 50% din lungimea totală a acestui lot. Cel mai lung pasaj va avea peste 1,7 kilometri și va traversa DN 13A şi calea ferată. Tot pe acest traseu va fi construit și un viaduct înalt de 45 de metri.