Cum va arăta prima mașină electrică fabricată în România. Automobilul urmează să fie lansat pe piață în 2024 (VIDEO)

Cum va arăta prima mașină electrică fabricată în România. Automobilul urmează să fie lansat pe piață în 2024 (VIDEO)
Sursa Foto: Captură Video

Ford a dezvăluit cum va arăta noul E-Transit Courier, prima mașină electrică de serie ce va fi produsă în România, începând cu anul viitor.

Aceasta va fi fabricată la Craiova, cu o investiție de 500 de milioane de euro. Alături de cea mai bine vândută mașină în țara noastră, Dacia Spring, noul Ford electric românesc va umfla puternic PIB-ul naţional, consideră economiştii. 

Prima maşină electrică produsă 100% în România

Noul vehicul va fi unul comercial și va avea un spațiu generos pentru marfă. E-Transit Courier are şi caracteristici unice. Se pare că mașina va putea fi condusă cu o singură pedală care accelerează sau frânează.

Mai mult decât atât, interiorul este gândit să ofere cât mai mult spațiu șoferului, iar volanul are o formă ușor pătrată pentru o vizibilitate mai bună. Vehiculul va oferi şi capacitate de încărcare rapidă de până la 100 kW.

„Sistemul este capabil să adauge 87 de kilometri de autonomie în 10 minute şi să încarce de la 10 la 80% în mai puţin de 35 de minute”, a transmis Ana-Maria Timiș, purtătorul de cuvânt al Ford Otosan România.

În țara noastră circulă deja aproximativ 30.000 de vehicule cu emisii zero.Dacia Spring conduce la vânzări, urmată de Renault Megane şi Tesla Model Y, notează observatornews.ro.