Volkswagen a anunțat că va lansa în curând o nouă transmisie automată DSG cu 10 trepte, dar și un diesel de înaltă performanță cu o putere de peste 136 CP pe litru, notează Autobis.
Această nouă cutie a fost dezvoltată ca răspuns la normele de poluare pe care constructorii trebuie să le îndeplinească. Media impusă de Uniunea Europeană va coborî în maximum șapte ani până la nivelul de 95 CO2/kilometru. De asemenea ZF, General Motors, Ford și Hyundai au anunțat că lucrează la transmisii cu nouă sau zece rapoarte.
Potrivit lui Martin Winterkorn, șeful Volkswgen, motorul diesel va beneficia de admisie variabilă, o presiune de 3.000 de bari pentru sistemul de injecție și un turbocompresor acționat electric, numit e-booster.
Winterkorn este convins că, datorită folosirii materialelor ușoare și optimizării procesului de combustie, frecării mai eficiente și managementului termic avansat, atât motoarele alimentate cu benzină, cât și cele cu motorină, vor deveni cu cel puțin 15% mai economice. Acesta a confirmat și extinderea liniei de modele electrice. Astfel, Audi A3 e-tron şi Porsche Panamera e-Hybrid vor fi urmate de variante hibride ale actualelor Golf, Passat sau Porsche Cayenne.
Volkswagen va promova în următorii ani și propulsia alternativă bazată pe gazul natural, un combustibil economic, prietenos cu mediul înconjurător.
”Toate aceste tehnologii există şi sunt gata să fie implementate pe maşinile care sunt deja disponibile în showroomuri. Publicul trebuie să conştientizeze, însă, avantajele folosirii gazului natural. Pentru a reuşi, trebuie să avem parte de o cooperare deplină între producători, autorităţi şi marile companii petroliere”, a declarat Winterkorn.
Luna trecută, Audi a prezentat la Geneva prototipul 100% fezabil al unui A3 Sportback g-tron, alimentat cu acest tip de gaz.