Momentul în care un BMW cade în gol, 12 metri, de pe un pod neterminat. Cum ar fi fost șoferul „păcălit” de Google Maps (VIDEO)

Momentul în care un BMW cade în gol, 12 metri, de pe un pod neterminat. Cum ar fi fost șoferul păcălit de Google Maps (VIDEO)
Foto: Pixabay.com

Clipe de coșmar pentru două persoane, care se aflau într-un autoturism. La un moment, din cauza GPS-ului care a dat rateuri, aceștia au plonjat cu mașina de pe un pod neterminat, pe șoseaua de dedesubt.

Cei doi pasageri ai mașinii au scăpat cu doar câteva răni

Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar cele două persoane, din fericire, au scăpat ca prin minune, cu doar câteva răni.

Mai exact, totul s-a întâmplat în Indonezia. Șoferul, un bărbat în vârstă de 61 de ani, confuz de indicațiile primite pe Google Maps, a căzut cu mașina de pe un pod neterminat.

Rudie Heru Komandono conducea un BMW Seria 3 și încerca să ajungă la un prieten, folosindu-se de GPS-ul de pe Google Maps. Bărbatul a mers drumul drept, însă a trecut printr-o breșă din bariera de beton și s-a prăbușit de la aproximativ 12 metri înălțime, informează Daily Mail.

Tot momentul a fost surprins de camerele video din zonă, iar pe acele imagini se poate observa cum mașina sare în gol, apoi a aterizat pe șoseaua de dedesubt. Cu câeftva secunde înainte, au trecut fix pe acolo două autoturisme și o motocicletă.

Momentul poate fi văzut în clipul de mai jos, la secunda 12.

„Nu a fost vina mea. Urmăream GPS-ul”

Miraculos, Rudie și cea care stătea pe locul din dreapta față, Endang Sri Wahyuni, în vârstă de 47 de ani, au scăpat cu câteva răni ușoare.

„Nu a fost vina mea. Urmăream GPS-ul, dar era foarte confuz. Totul s-a întunecat și apoi am simțit că mașina cade”, a mărtutisit șoferul pentru presa locală.

În acest sens, autoritățile din Gresik au demarat o anchetă, iar inspectorul Aswoko, responsabil de aplicare legii în cadrul Poliției Rutiere, a menționat că șoferul a ignorat ieșirile laterale de pe autostradă și a pătruns pe un drum care se afla în construcție. Imediat după acest incident, breșa prin care a trecut autoturismul a fost sigilată, iar autoritățile au anunțat că vor instala semne de avertizare pentru a nu se mai întâmpla astfel de incidente.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`