Situație fără precedent în Cluj. Traficul este îngreunat, vineri, din cauza a 15 mașini care circulă cu 5 kilometri pe oră, totul în semn de protest față de Guvernul PSD.
Participanții la protest și-au dat întâlnire într-o parcare, de unde au plecat, ulterior, pe mai multe străzi și bulevarde importante din oraș.
„#Rezist”, „Nu corupţiei”, „Jos penalii”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care protestatarii le-au lipit pe mașini.
Acest protest este primul de acest tip în această perioadă în România și are scopul să continue demersurile făcute de oameni în stradă, atât în Capitală, cât și în alte orașe din țară. Acțiunile Guvernului nu sunt acceptate de români, astfel că aceștia au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirea.
"Acţiunea de azi este prima de nesupunere civică din Cluj-Napoca faţă de măsurile Guvernului Grindeanu, am adus protestele din stradă, care au loc în fiecare seară, la un alt nivel, de a lovi în corupţi puţin mai direct. Vrem să menţinem vie flacăra protestelor, să impulsionăm protestarii prin sufocarea traficului din oraş, circulând cu viteză de 5 – 10 km/ oră. În acest fel vrem să tragem un semnal de alarmă”, a spus Dragoş, unul dintre protestatari, potrivit sursei citate.